Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Sensiblu preia 46 de farmacii Belladonna

Tranzacţia prin care Sensiblu preia 46 de farmacii Belladonna din Bucureşti a fost autorizată de Consiliul Concurenţei, a anunţat astăzi, 7 martie, Autoritatea de Concurenţă. După această preluare, Dr. Max, care deţine farmaciile Sensiblu, are 659 de farmacii în România. 
Cristina Şomănescu - J, 07 mart. 2019, 12:25
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Sensiblu preia 46 de farmacii Belladonna

Informaţia a fost publicată în exclusivitate de Economica pe 28 februarie.

Concurenţa a analizat această operaţiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante pe pieţele relevante identificate, se arată în comunicatul remis Economica.net.

Dr. Max a intrat pe piaţa românească în iunie 2017, prin achiziţia lanţului de farmacii Arta, cu 31 de unităţi. După ce a preluat farmaciile Sensiblu şi Punkt, deţinute de A&D Pharma, Dr. Max a avut, în total, 613 farmacii în România.
În prezent, după preluarea celor 46 de farmacii Belladonna, numărul farmaciilor deţinute de Dr. Max creşte la 659.

Lanţul de farmacii Dr. Max este deţinut de Penta Investments, grup de investiţii privat care are active în sănătate, servicii financiare, producţie, apărare, retail, dezvoltare imobiliară şi mass-media. În 2017, companiile controlate de Penta Investments dețineau active cu o valoare totală de 9 miliarde de euro.

În urma acestor tranzacţii, jucătorii cu cele mai mari afaceri din piaţa farmaciilor din ţara noastră sunt Dr. Max, Catena, Dona şi Help Net.

Te-ar mai putea interesa și
ArcelorMittal renunţă la planurile pentru oţel verde în Germania
ArcelorMittal renunţă la planurile pentru oţel verde în Germania
ArcelorMittal a anunţat că renunţă la planurile de a converti două oţelării din Germania la producţia neutră din punct de vedere al carbonului, deoarece costurile cu energia din această......
Mobexpert în parteneriat cu UniCredit anunță lansarea cardului co-branded Mobexpert Credit Card
Mobexpert în parteneriat cu UniCredit anunță lansarea cardului co-branded Mobexpert Credit Card
Mobexpert prezintă noul card de credit co-branded în parteneriat cu UniCredit, marcând astfel începutul unei colaborări ...
Industria alimentară are în derulare investiții de 110,5 milioane de euro în producția de energie verde. Banii sunt de la stat
Industria alimentară are în derulare investiții de 110,5 milioane de euro în producția de energie verde. Banii sunt ...
Până în prezent, au fost semnate 583 de contracte de finanțare aferente primei sesiuni a Schemei de ajutor de stat pentru ...
Criză de proporții în Gaza. Rezervele de apă dispar, copiii primii periclitați
Criză de proporții în Gaza. Rezervele de apă dispar, copiii primii periclitați
Gaza se confruntă cu o secetă provocată de om, în contextul în care sistemele sale de aprovizionare cu apă intră în ...