Consiliul Concurenței a finalizat regulamentul privind practicile comerciale neloiale din lanțul de aprovizionare

Consiliul Concurenței a finalizat regulamentul privind procedura de înregistrare, investigare şi soluționare a sesizărilor ce vizează practicile comerciale neloiale dintre companii în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, informează instituția prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - mar, 15 nov. 2022, 16:37
Consiliul Concurenței a finalizat regulamentul privind practicile comerciale neloiale din lanțul de aprovizionare

Regulamentul a fost elaborat în vederea aplicării Legii nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre firme în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar. Acesta stabilește procedura de soluționare a sesizărilor, etapele care trebuie parcurse pentru efectuarea investigațiilor, identificarea abaterilor, precum și modalitățile constatării și, după caz, sancționării practicilor comerciale neloiale.

Totodată, regulamentul aduce clarificări cu privire la semnificația termenilor și expresiilor utilizate pentru identificarea practicilor menționate. De asemenea, este prezentată modalitatea de colaborare dintre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, co-inițiator al proiectului, și Consiliul Concurenței cu privire la practicile comerciale neloiale instrumentate.

Proiectul de Hotărâre a Guvernului de aprobare a regulamentului urmează să parcurgă circuitul procesului decizional și va ajunge, pentru avizare, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Regulamentul este disponibil pe site-ul instituției.

Te-ar mai putea interesa și
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri compania care deţine nava, relatează AFP şi Reuters, citate de......
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar ...
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...