Consiliul Concurenței a preluat de la Comisia Europeană sarcina de a analiza tranzacția prin care Carrefour preia cora

Tranzacția dintre retailerul francez Carrefour și grupul belgan Louis Delhaize privind preluarea de către Carrefour a lanțului cora din România va trebui autorizată de Consiliul Concurenţei. Instituția va evalua operațiunea în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege, după ce a preluat cazul de la Comisia Europeană.
Alina Stanciu - vin, 04 aug. 2023, 12:21
Consiliul Concurenței a preluat de la Comisia Europeană sarcina de a analiza tranzacția prin care Carrefour preia cora

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Carrefour intenționează să preia Romania Hypermarche S.A., companie ce operează în România lanțul de hypermarketuri „Cora” și magazine de proximitate „Cora Urban”, informează autoritatea de concurență.

Tranzacția a fost, inițial, în analiza Comisiei Europene, având în vedere că sunt implicate companii care derulează activități în mai multe țări, dar pentru că piața din România este cea mai afectată de această operațiune, autoritatea română de concurență a solicitat să preia cazul. Forul european a aprobat ca analiza să se facă la nivel national.

Ca urmare, tranzacția trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care va evalua operatiunea în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Carrefour Nederland B.V. este filiala olandeză a grupului Carrefour, unul dintre jucătorii de pe piața comercializării cu amănuntul de bunuri de consum. Carrefour operează unități care acoperă toate formatele de vânzare cu amănuntul: hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate, magazine cash & carry și soft discount.

Romania Hypermarche S.A. face parte din grupul belgian Louis Delhaize, care se ocupă preponderent de comerțul cu amănuntul. În România, deține hipermarketurile „Cora” și magazinele de proximitate „Cora Urban”.

Te-ar mai putea interesa și
Armata trebuie reînzestrată, după ce a suferit mult timp de subfinanțare – Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării
Armata trebuie reînzestrată, după ce a suferit mult timp de subfinanțare – Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării
Armata Română a suferit pentru multă vreme o subfinanțare, iar acum ea trebuie reînzestrată, iar aceasta se va face prin instrumente de finanțare europene, a declarat joi ministrul Apărării......
Snoop Dogg a devenit coproprietar al clubului de fotbal Swansea City
Snoop Dogg a devenit coproprietar al clubului de fotbal Swansea City
Celebrul rapper american Snoop Dog a devenit coproprietar şi investitor la Swansea City, a anunţat clubul galez de fotbal ...
Un meteorit marțian de 24,5 kg, cel mai mare de pe Pământ, a fost vândut prin Sotheby’s cu 5,3 milioane de dolari
Un meteorit marțian de 24,5 kg, cel mai mare de pe Pământ, a fost vândut prin Sotheby’s cu 5,3 milioane de dolari
Un meteorit marțian de 24,5 kg, cea mai mare bucată cunoscută de pe Marte descoperită pe Pământ, s-a vândut cu 5,3 ...
Benjamin Netanyahu spune că bombardarea unei biserici în Fâșia Gaza a fost o eroare a Israelului
Benjamin Netanyahu spune că bombardarea unei biserici în Fâșia Gaza a fost o eroare a Israelului
Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a spus președintelui american Donald Trump că bombardarea unei biserici în Fâșia ...