Concurenţa a sancţionat Intrarom şi Siveco cu 1,75 mil. euro pentru trucarea unei licitaţii. Siveco respinde sancţiunea – răspunsul Intrarom
Valoarea estimată a acordului-cadru a fost de 12 milioane euro, fără TVA. Intrarom SA a fost sancţionată cu amendă în valoare de circa 2,126 milioane lei şi Siveco România SA cu 5,884 milioane lei.
Autoritatea de concurenţă precizează că investigaţia a fost declanşată pe baza unor informaţii furnizate de Curtea de Conturi a României.
În cadrul investigaţiei, Consiliul Concurenţei menţionează că a obţinut dovezi privind înţelegerea dintre cele două companii, respectiv Intrarom SA să participe doar formal pentru a asigura numărul de participanţi la licitaţie, fără însă a concura în mod real cu Siveco România SA.
‘În cadrul procedurilor de achiziţie publică, scopul fiecărei companii trebuie să fie acela de a câştiga în condiţii normale de concurenţă, consumatorul final beneficiind, astfel, de produse şi servicii calitative la preţuri cât mai avantajoase. În ceea ce priveşte celelalte două companii participante la licitaţie, IBM România SRL şi Teamnet International SA, investigaţia nu a condus la descoperirea unor dovezi suficiente privind încălcarea Legii Concurenţei care să justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni de către Consiliul Concurenţei’, se mai spune în comunicat.
Reacţia companiei Siveco
Compania Siveco respinge sancţiunea aplicată de Consiliul Concurenţei, considerând că măsura nu este susţinută de materialul probator de la dosar, se arată într-un comunicat al companiei.
‘Apreciem că atât decizia, cât şi sancţiunea aplicată sunt nefondate şi că, totodată, nu sunt susţinute de materialul probator de la dosar. Considerăm că acuzaţiile la adresa Siveco se bazează pe o aplicare greşită a dispoziţiilor legale şi pe o interpretare eronată a corpului probator administrat de Consiliul Concurenţei. Acesta nu dovedeşte încălcarea de către compania noastră a vreunei prevederi legale în materie de concurenţă. Dorim să reiterăm faptul că nu a existat nicio înţelegere neconcurenţială între societatea noastră şi celelalte firme investigate’, se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii societăţii precizează, totodată, că pe durata derulării investigaţiei a pus la dispoziţia reprezentanţilor Consiliului Concurenţei toate informaţiile solicitate, precum şi date şi documente din care rezultă netemeinicia acuzaţiilor reţinute în decizie.
‘Convingerea companiei Siveco este că a fost tratată discriminatoriu pe tot parcursul anchetei efectuate de Consiliul Concurenţei, în raport cu alte companii investigate în speţă. Aşteptăm motivarea deciziei Consiliului Concurenţei, urmând să exercităm căile legale de atac împotriva acesteia. Suntem încrezători în faptul că justiţia va face dreptate’, se mai spune în comunicat.
Siveco România oferă soluţii şi servicii apreciate de 1.700 de clienţi de pe patru continente, fiind principalul producător român de software industrial şi singura firmă de profil din ţara noastră care furnizează servicii informatice direct către organisme ale Comisiei Europene.
Poziţia INTRAROM S.A. cu privire la decizia Consiliului Concurenţei din data de 27.07.2017
Urmare a deciziei Consiliului Concurentei din data de 27.07.2017 cu privire la sanctionarea companiei, comunicam urmatoarele:
INTRAROM S.A. asteapta motivarea deciziei Consiliului Concurenței privind sancționarea companiei, urmând a exercita toate căile legale de atac ale acestei decizii. Astfel, cum a susținut și în cadrul procedurii administrative desfășurate în fața Consiliului Concurenței, INTRAROM SA consideră că acuzatiile aduse la adresa companiei sunt nefondate.
INTRAROM S.A. este unul din liderii pietei IT&C, avand 24 de ani de existenta pe piata romaneasca si investitii de peste 24 milioane euro. Compania se concentreaza strategic pe dezvoltarea gamei de produse wireless de ultimă generație și continuarea investitiilor în România. În prezent, la fabrica INTRAROM SA din București, se folosesc echipamente electronice bazate pe tehnologii avansate și lucreaza sute de profesioniști cu înaltă calificare pentru a livra soluțiile de ultimă generație cerute catre clienți companiei din întreaga lume.
Dezvoltand continuu baza de productie de sisteme de telecomunicații si un centru de expertiza locala, compania este pe deplin angajata sa se dezvolte si sa se extinda in Romania folosind resursa umană locală, respectând legile romanești, precum si valorile asumate in ceea ce privește integritatea si concurenta loiala. INTRAROM S.A. propagă respectarea regulilor de concurență în rândul angajaților și partenerilor săi, ca o manifestare a angajamentului său de asigurare a conformității cu legislația aplicabilă.
Intrarom şi-a consolidat în mod constant poziţia de vendor important al pietei de telecomunicatii din România, şi în prezent are aproximativ 250 de angajaţi şi o suprafaţă industrială totală de 33.000 mp. Susţinută de o infrastructură solidă care are la bază o investiţie de 24 milioane de euro, experienţa companiei acoperă următoarele linii de business: soluţii la cheie pentru companii din sectorul telecomunicatii, soluţii integrate IT&C pentru sectorul public, aplicaţii personalizate si solutii pentru utilităţi şi bănci, precum si productia de echipemante de telecomunicaţii.