Consiliul Concurenţei analizează modul în care se dau avizele pentru producătorii de energie regenerabilă
Pentru punerea în funcţiune capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile, companiile trebuie să îndeplinească mai multe condiţii şi să deţină toate autorizaţiile/avizele impuse de legislaţia incidentă, documente emise de mai multe autorităţi publice, ceea ce poate transforma autorizarea într-un proces complex şi anevoios, scrie Agerpres.
„În perioada următoare vor fi finanţate noi investiţii în capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile, atât prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi prin alte programe naţionale şi comunitare de investiţii. În acest context, optimizarea procedurilor naţionale de autorizare/avizare, cu scopul reducerii timpilor de implementare a proiectelor pentru centralele eoliene şi câmpurile de panouri fotovoltaice, devine o prioritate, fiind foarte important să se facă diferenţa între reglementările strict necesare, cu rol esenţial în asigurarea calităţii serviciilor, şi cele care nu sunt strict necesare, chiar potenţial dăunătoare dezvoltării pieţei”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
În derularea studiului, Consiliul Concurenţei va interacţiona cu părţile implicate în procesul de avizare şi racordare, cum sunt Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Ministerul Energiei, compania Transelectrica, operatorii de distribuţie a energiei electrice, autorităţi publice centrale şi locale implicate în procesul de avizare, dar şi investitori şi asociaţii ale acestora.
La finalul analizei Consiliul Concurenţei emite recomandări privind eficientizarea procesului de avizare şi racordare la sistemul energetic a noilor capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile sau poate recurge la celelalte instrumente conferite autorităţii de legea concurenţei.
Consiliul Concurenţei invită toţi actorii de pe aceste pieţe la o comunicare activă, deschisă în ceea ce priveşte obiectul studiului.