Electromontaj este pe cale să preia și Hidroconstrucția, după achiziția Electrotehnica

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Electromontaj SA preia Hidroconstrucţia SA şi societăţile controlate de către aceasta, potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei.
Mihai Nicuţ - lun, 12 sept. 2022, 13:47
Electromontaj este pe cale să preia și Hidroconstrucția, după achiziția Electrotehnica

Electromontaj SA, parte a Grupului H4L, este o companie specializată în construcţia şi întreţinerea liniilor de transport împreună cu staţiile electrice de conexiuni şi de transformare pentru alimentarea cu energie electrică.

Grupul H4L desfăşoară activităţi în diverse domenii, printre care dezvoltarea imobiliară, închirieri, exploatare forestieră, producere şi comercializare de energie electrică şi gaze naturale.

Hidroconstrucţia are ca domeniu principal de activitate execuţia lucrărilor de construcţii hidroenergetice şi hidrotehnice la suprafaţă şi în subteran, pe lângă lucrările cu specific hidroenergetic, executând lucrări civile şi industriale, drumuri şi poduri, lucrări edilitare, lucrări de îmbunătăţiri funciare, exploatări de cariere şi balastiere, reparaţii de utilaje, confecţii metalice şi prefabricate din beton armat.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această tranzacţie trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această operaţiune în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă

Luna trecută a preluat Electroehnica

Pe 27 iulie 2022, Electromontaj a încheiat tranzacția de preluare a pachetului majoritar (82,68% din acțiunile companiei) al Electrotehnica Echipamente Electrice SA, cel mai vechi producător român de echipamente electrice, transformatoare și bobine, după cum se arată chiar pe site-ul companiei.

Electrotehnica proiectează și produce echipamente pentru diferite aplicații tehnologice, în mare parte de înaltă complexitate, care asigură conversia energiei electrice prin modificarea parametrilor sursei de alimentare sau transformarea ei într-o altă formă de energie. Electrotehnica este unul dintre principalii producători români de echipamente electrice, transformatoare și bobine, cu o experiență de aproape 100 de ani în domeniu. â

Electrotehnica se alătură grupului Electromontaj, completând astfel gama de servicii și produse din sistemul energetic pe care grupul o poate pune la dispoziție clienților.

Pe lângă companiile preluate acum, Electromontaj are în componență Emfor Montaj, companie specializată în construcția de fundații pentru linii electrice și construcții civilie, Iproeb SA Bistrița, unul dintre cei mai importanți producători naționali de cabluri și conductori electrici precum și unități de producție proprii, o fabrică de stâlpi metalici, o fabrică de cleme și armături electrice și o stație de testări pentru stâlpi electrici, una dintre cele mai mari din lume.

“Grupul Electromontaj se îndreaptă către finalizarea integrării pe orizontală a întregului lanț de construcții enrgetice, putând produce ”in house” toate componentele structurilor energetice, cu excepția transformatoarelor”, arată compania.

Grupul Electromontaj a înregistrat la finalul anului 2021 la nivel consolidat o valoare a activului net (capitaluri proprii) de 471 milioane lei, o cifră de afaceri de 472 milioane lei și un profit net de 25,5 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
CFR Infrastructură modernizează 23 de gări. Care sunt celelalte 22 de stații, în afară de Gara de Nord
CFR Infrastructură modernizează 23 de gări. Care sunt celelalte 22 de stații, în afară de Gara de Nord
Pe lângă proiectul de modernizare a celei mai mari stații de cale ferată din țară, respectiv Gara de Nord, CFR Infrastructură are în derulare încă 22 de astfel de proiecte, finanțate prin......
Austriecii de la Rosendahl Nextrom capitalizează cu 3,5 milioane de euro subisidara din ţara noastră, care deţine o fabrică de contrucţii metalice
Austriecii de la Rosendahl Nextrom capitalizează cu 3,5 milioane de euro subisidara din ţara noastră, care deţine o fabrică ...
Rosendahl Nextrom GmbH din Austria a majorat capitalul social al subsidiarei sale din România cu 3,5 milioane de euro, echivalentul ...
Comtim: Există un apetit semnificativ din partea investitorilor străini de a produce carne de porc aici. Există totuși un risc major
Comtim: Există un apetit semnificativ din partea investitorilor străini de a produce carne de porc aici. Există totuși ...
Comtim România, fosta Smithfield România, cel mai mare jucător de pe piaţa cărnii de porc, produce cu 40% mai puțin ...
Ce zic oficialii Huawei la București despre acuzațiile SUA că firmele din China au dispozitive ascunse în invertoarele instalațiilor fotovoltaice
Ce zic oficialii Huawei la București despre acuzațiile SUA că firmele din China au dispozitive ascunse în invertoarele ...
Chiar dacă Huawei a fost supusă în ultimii ani presiunilor politice externe, în special din partea SUA, compania continuă ...