Consiliul Concurenţei analizează preluarea platformei IMGB de către SIF Banat-Crişana
SIF Banat-Crişana SA desfăşoară, în principal, activităţi de investiţii financiare în vederea maximizării valorii propriilor acţiuni în conformitate cu reglementările în vigoare, gestionarea portofoliului de investiţii şi exercitarea tuturor drepturilor asociate instrumentelor în care se investeşte.
IMGB este membră a grupului sud-coreean Doosan şi are ca obiect de activitate principal „producţia de metale feroase sub forme primare şi de feroaliaje”, obţinând şi venituri din închirieri de spaţii de birouri şi din vânzarea de certificate de dioxid de carbon (CO2).
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei.
„Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, se menţionează într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.
SIF Banat-Crişana a semnat contractul de vânzare-cumpărare pentru achiziţionarea terenului pe care se află platforma industrială IMGB, de 540.000 de metri pătraţi, cea mai mare suprafaţă tranzacţionată, în ultimii zece ani, în România, a anunţat pe 7 septembrie firma Crosspoint Real Estate, intermediarul tranzacţiei.
Finalizarea tranzacţiei este condiţionată de obţinerea acordului Consiliului Concurenţei.
„SIF Banat-Crişana informează investitorii că la data de 4 septembrie 2020 a semnat contractul de vânzare-cumpărare pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni reprezentând 99,92% din capitalul social al Doosan IMGB SA, societate cu sediul în Bucureşti, Şoseaua Berceni, nr. 104. Finalizarea tranzacţiei este condiţionată de obţinerea acordului Consiliului Concurenţei, în conformitate cu legislaţia aplicabilă. SIF Banat-Crişana a fost asistată la realizarea tranzacţiei de către Biriş Goran SPARL şi Crosspoint Real Estate. Vom informa în mod corespunzător investitorii cu privire la evenimentele ulterioare apărute în legătură cu derularea tranzacţiei”, se spune în comunicatul Crosspoint Real Estate.
Potrivit sursei citate, aceasta este cea mai mare suprafaţă de teren tranzacţionată în ultimii zece ani, în România, respectiv 540.000 de metri pătraţi (exceptând terenurile agricole).
Salariaţii Întreprinderii de Maşini Grele Bucureşti (IMGB) au protestat, la începutul lunii martie, în faţa Guvernului, împotriva intenţiei proprietarului coreean al fabricii de a o închide şi de a vinde terenul pe care se află platforma industrială. Protestatarii solicitau Guvernului să intervină pentru salvarea de la închidere a întreprinderii.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, declara pe 5 martie că este nevoie de un nou investitor la IMBG, care să continue activitatea, întrucât este de neacceptat ca utilajele de acolo să fie vândute la fier vechi.
„Este o întreprindere privată, din păcate, care nu şi-a respectat intenţiile de ‘gentlemen agreement’ ca acea activitate să funcţioneze. Avem o pârghie: au fost exceptaţi de la plata certificatelor verzi pe o lungă perioadă. O să urmărim dacă această exceptare s-a materializat în investiţii, aşa cum trebuia să fie, şi o să vedem ce măsuri vom lua după ce verificăm acest lucru”, a spus Popescu.
Potrivit acestuia, compania va trebui să returneze acel ajutor, dacă nu a respectat legea.