Engie vrea să preia Wirom Gas de la Gazprom şi a cerut acordul Consiliul Concurenţei

Economica.net
16 01. 2019
gaze__gaz__teava_gaz_70889900_21316100

„Engie România are ca principal obiect de activitate furnizarea gazelor naturale în România, atât pentru clienți persoane fizice, cât și pentru clienți persoane juridice. Engie România SA face parte din Grupul internațional Engie S.A., care mai deține în România: Distrigaz Sud Rețele SRL, Engie Servicii SRL (fosta Distrigaz Confort SRL), Alizeu Eolian SA., Brăila Winds SRL și Engie Building Solutions SRL.

Wirom Gas SA este prezentă atât pe piețele distribuției şi furnizării gazelor naturale, cât și pe piaţa serviciilor tehnice de verificări, revizii și reparații ale instalațiilor de utilizare a gazelor naturale și serviciilor de mentenanță asociate.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această tranzacţie este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de Concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, informează Consiliul.

Wirom Gas este deţinută în proporţie de 51% de grupul rus Gazprom, prin Gazprom Schweiz, restul fiind deşinut de Engie.