Consiliul Concurenței consideră că interesele fermierilor și ale consumatorilor vor fi mai bine apărare de noul Regulament privind practicile neloiale adoptat de Guvern

Interesele producătorilor locali şi ale fermierilor din lanţul de aprovizionare agro-alimentar, dar şi cele ale consumatorilor vor fi mai bine protejate prin Regulamentul aprobat recent de Guvern, care interzice o serie de clauze contractuale şi stabileşte procedurile de investigare şi soluţionare a sesizărilor privind practicile neloiale ale marilor comercianţi, dar şi amenzile pentru încălcarea legii, anunţă Consiliul Concurenţei.
News.ro - mar, 14 mart. 2023, 21:06
Consiliul Concurenței consideră că interesele fermierilor și ale consumatorilor vor fi mai bine apărare de noul Regulament privind practicile neloiale adoptat de Guvern

„Regulamentul privind practicile comerciale neloiale din lanţul de aprovizionare, aprobat recent de Guvern, are ca principal scop să ofere protecţie producătorilor şi să asigure o relaţie corectă cu marii comercianţi. Contractele dintre comercianţi şi furnizori încheiate înainte de data intrării în vigoare a legii au fost deja aliniate la noile prevederi, astfel că încurajăm fermierii, antreprenorii şi retailerii să ne sesizeze atunci când constată nereguli”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, relatează News.ro.

Printre clarificările aduse de regulament se numără interzicerea rabaturilor (reduceri pentru defectele de calitate), în timp ce remizele (reduceri pentru vânzările superioare volumului convenit sau dacă cumpărătorul are un statut preferenţial) şi risturnele (reduceri de preţ calculate asupra tranzacţiilor realizate cu acelaşi terţ, pe o perioadă determinată) sunt permise doar dacă valoarea acestora nu depăşeşte 20% din cea a produselor agro-alimentare facturate între cumpărător şi furnizor.

Mai mult, se introduce un plafon maxim pentru serviciile prestate de cumpărător, care nu poate depăşi 5% din valoarea încasată de furnizor. Aşadar, aşa-numitele „taxe de raft” nu vor putea fi mai mari decât valoarea menţionată.

În plus, magazinele nu mai pot anula comenzile de produse agricole sau alimentare dacă au trecut mai puţin de 30 de zile şi sunt obligate să afişeze la raft, pe lângă produsul marcă proprie, cel puţin o marcă a unui producător concurent, iar condiţiile de comercializare trebuie să fie similare. De asemenea, sunt permise plăţile pentru publicitatea şi marketingul produselor, dar şi cele pentru suportarea oricăror reduceri cu titlu promoţional, dacă sunt negociate anterior.

Alte clarificări pe care le aduce regulamentul vizează cifra de afaceri anuală a companiilor implicate, dar şi faptul că un cumpărător va putea solicita, la momentul începerii negocierilor, o declaraţie pe proprie răspundere de la furnizor, ce va constitui anexă la contract, pentru a verifica încadrarea în pragul cifrei de afaceri.

Amenzile aplicabile pentru încălcarea legii vor varia între 250.000 şi 600.000 de lei, iar pentru repetarea unei practici comerciale neloiale într-un interval de doi ani, amenda este de 1% din cifra de afaceri. În cazul în care compania recunoaşte fapta, amenda se poate reduce cu un procent între 1% şi 25%.

”Vom monitoriza cu atenţie impactul aplicării legii şi regulamentului şi, dacă este cazul, vom propune Guvernului şi Parlamentului ajustări ale legislaţiei, după ce ne vom consulta cu partenerii sociali şi Comisia Europeană”, a mai declarat preşedintele Consiliului Concurenţei.

În prezent, Consiliul Concurenţei lucrează la elaborarea instrucţiunilor de individualizare a sancţiunilor stabilite de legea privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar (81/2022), instrucţiuni care vor fi supuse adoptării în cel mai scurt timp.

Autoritatea de concurenţă a discutat constant cu părţile implicate în lanţul de aprovizionare agricol si alimentar, fiind organizate întâlniri atât cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, cât şi cu reprezentaţi ai asociaţiilor în domeniu.

Regulamentul de aplicare a 81/2022, ce a fost aprobat recent prin Hotărâre de Guvern, vizează protejarea poziţiei fermierilor în cadrul lanţului de aprovizionare cu produse agricole şi alimentare, combaterea practicilor comerciale neloiale şi înlăturarea inegalităţilor privind puterea de negociere a furnizorilor şi cea a cumpărătorilor.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...