Consiliul Concurenţei: ÎCCJ a confirmat abuzul de poziţie dominantă al Vodafone

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a confirmat irevocabil încălcarea Legii concurenţei de către compania Vodafone, care a abuzat de poziţia sa dominantă în relaţia cu firma Netmaster Communications, potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei, remis, luni, AGERPRES.
AGERPRES - lun, 22 nov. 2021, 11:00
Consiliul Concurenţei: ÎCCJ a confirmat abuzul de poziţie dominantă al Vodafone

În acelaşi timp, instanţa a redus cu 7% amenda aplicată de Consiliul Concurenţei, de la 120,3 milioane lei la 111,9 milioane lei.

În anul 2011, autoritatea de concurenţă a sancţionat companiile Orange şi Vodafone pentru că au refuzat să acorde firmei Netmaster accesul la reţelele lor de telefonie.

Cele două companii, Orange şi Vodafone, au atacat în instanţă decizia Consiliului Concurenţei. Curtea de Apel Bucureşti a avut soluţii diferite în cele două cazuri şi, ca urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis din nou la prima instanţă, pentru a fi rejudecate.

În cazul Orange, ÎCCJ a confirmat irevocabil încălcarea Legii concurentei de către Orange, în aprilie 2018.

Cele două companii deţin monopol în propriile reţele, iar conform normelor europene în domeniul concurenţei un refuz al unei companii dominante poate reprezenta un abuz, în absenţa unei justificări obiective.

Orange şi Vodafone aveau obligaţia de a respecta atât reglementările autorităţii din domeniu (ANCOM), dar şi prevederile din domeniul concurenţei, respectiv nu aveau voie să îşi folosească în mod abuziv poziţia dominantă.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a lansat licitația pentru reabilitarea a patru dintre cele șase grupuri ale hidrocentralei Stejaru. Celelalte două au......
Sindicaliștii din Sănătate ar putea ieși la proteste, nemulțumiți de „ordonanța-trenuleț”
Sindicaliștii din Sănătate ar putea ieși la proteste, nemulțumiți de „ordonanța-trenuleț”
Sistemul de sănătate este cel mai afectat de măsurile fiscale din "ordonanţa trenuleţ", în condiţiile în care toate ...
Voucherele de vacanță rămân în vigoare și în 2025, dar cu o condiție. Anunț de ultimă oră
Voucherele de vacanță rămân în vigoare și în 2025, dar cu o condiție. Anunț de ultimă oră
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, ...
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, ...