Consiliul Concurenței lansează în dezbatere publică regulamentul privind practicile comerciale neloiale din interiorul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar

Consiliul Concurenţei lansează în consultare publică proiectul de regulament privind procedura de înregistrare, investigare şi soluţionare a sesizărilor ce vizează practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 04 aug. 2022, 16:21
Consiliul Concurenței lansează în dezbatere publică regulamentul privind practicile comerciale neloiale din interiorul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar

Regulamentul vizează aplicarea Legii nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 12 aprilie 2022.

„Proiectul de regulament stabileşte procedura referitoare la etapele şi modalităţile constatării şi, după caz, sancţionării practicilor comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, în urma sesizărilor sau din oficiu”, se menţionează în comunicat.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă până la data de 2 septembrie 2022. Propunerile trimise deja de părţile interesate se află în analiza Consiliului Concurenţei şi nu trebuie retrimise, spun reprezentanţii autorităţii de concurenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri compania care deţine nava, relatează AFP şi Reuters, citate de......
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar ...
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...