Consiliul Concurenţei solicită opinia Comisiei Europene referitoare la limitarea achiziţiei de masă lemnoasă

Consiliul Concurenţei a solicitat opinia Comisiei Europene referitoare la introducerea pragului maxim de 30% din volumul de masă lemnoasă din fiecare specie ce poate fi achiziţionat de o companie, în proiectul legii de modificare a Codului Silvic.
Economica.net - mar, 12 mai 2015, 08:38
Consiliul Concurenţei solicită opinia Comisiei Europene referitoare la limitarea achiziţiei de masă lemnoasă

Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, menţinerea unei limitări la achiziţia de masă lemnoasă ar putea reprezenta o încălcare a Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene în ceea ce priveşte libera circulaţie a mărfurilor, ce poate avea ca posibilă consecinţă declanşarea procedurii de infringement împotriva României, scrie Agerpres.

‘Nu ne opunem acestei legi şi nici măsurilor de limitare a tăierilor ilegale. Noi avem obiecţii referitoare la unele măsuri punctuale, care, deşi introduse cu bune intenţii, riscă să încalce legislaţia europeană şi pot atrage sancţiuni din partea Comisiei Europene’, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Chiriţoiu a precizat, totodată, că instituţia pe care o reprezintă a transmis şi şefului statului o informare prin care atrage atenţia asupra unor prevederi ale proiectului de lege de modificare a Codului Silvic care pot încălca legislaţia comunitară.

‘Având în vedere că a fost trimisă spre promulgare o formă a legii ce conţine prevederi care pot încălca legislaţia comunitară în domeniul concurenţei, inclusiv al ajutorului de stat, conform atribuţiilor noastre, am transmis Preşedintelui României o informare, atrăgând atenţia asupra acestui aspect’, a precizat Bogdan Chiriţoiu.

Potrivit comunicatului citat, Consiliul Concurenţei şi-a exprimat, încă din iunie 2014, punctul de vedere privind toate proiectele de modificare a Codului Silvic transmiţând obiecţiile sale atât Guvernului (Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură), cât şi Parlamentului (Comisiei parlamentare pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor).

Pe de altă parte, reprezentanţii Consiliului Concurenţei amintesc, în document, că legislaţia în domeniul concurenţei, care este similară legislaţiei Uniunii Europene, conţine instrumente pentru depistarea şi sancţionarea abuzului unei companii aflate în poziţie dominantă. ‘De altfel, Consiliul Concurenţei a sancţionat compania Kronospan, activă pe piaţa prelucrării lemnului, cu 3,5 milioane
lei pentru abuz de poziţie dominantă. Sancţiunea a fost confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie’, subliniază comunicatul citat.

De asemenea, în perioada următoare autoritatea de concurenţă va finaliza analiza derulată pe piaţa lemnului şi va face recomandări pentru îmbunătăţirea regulilor care guvernează sectorul şi funcţionarea Romsilva, precizează sursa citată.

Premierul Victor Ponta a anunţat în data de 9 mai, la Târgovişte, că proiectul de Cod silvic intră marţi (12 mai – n.r.) în dezbaterea comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor.

La rândul său, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, a declarat, recent, că speră ca în această săptămână Codul Silvic să treacă de Camera Deputaţilor, preşedintele Klaus Iohannis să îl promulge şi apoi documentul ‘să-şi intre în drepturi’. Oficialul a precizat că ministerul are deja pregătite normele metodologice de aplicare a Codului Silvic.

În data de 27 aprilie, Senatul a respins cererea de re-examinare pe care preşedintele Klaus Iohannis a transmis-o Parlamentului cu privire la legea care modifică Codul Silvic, adoptând astfel propunerea legislativă în forma trimisă spre promulgare.

Te-ar mai putea interesa și
Congresul american a aprobat cererile lui Trump de reducere a fondurilor alocate pentru ajutorul extern și mass-media publice
Congresul american a aprobat cererile lui Trump de reducere a fondurilor alocate pentru ajutorul extern și mass-media publice
Congresul SUA a aprobat vineri, după votul final al Camerei Reprezentanţilor, o lege care cuprinde un pachet de reduceri de aproximativ nouă miliarde de dolari din fondurile deja alocate pentru......
Uniunea Europeană relaxează regulile de acordare a vizelor de acces în spațiul Schengen pentru cetățenii turci
Uniunea Europeană relaxează regulile de acordare a vizelor de acces în spațiul Schengen pentru cetățenii turci
Uniunea Europeană a relaxat regulile de access în spaţiului Schengen aplicate pentru cetăţenii turci, a indicat vineri ...
Câți pensionari scapă de plata taxei de sănătate (CASS) de 10% pe pensii, calculele ministrului Muncii
Câți pensionari scapă de plata taxei de sănătate (CASS) de 10% pe pensii, calculele ministrului Muncii
Trei milioane de pensionari din România nu vor plăti totuși CASS pe pensii de la 1 august, așa cum obligă primul pachet ...
Nicușor Dan: Ce face azi Primăria Capitalei cu 1.000 de oameni cred că poate să facă cu 600
Nicușor Dan: Ce face azi Primăria Capitalei cu 1.000 de oameni cred că poate să facă cu 600
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că nu a văzut "concret" pachetul de măsuri pentru administraţia locală ...