Consiliul de Administrație al Unifarm l-a suspendat din funcția de director general pe Adrian Ionel, anchetat pentru corupție

Economica.net
24 06. 2020
adrian_ionel_unifarm_1280x720_08005600_07904900

Potrivit sursei citate, reprezentanţii Adunării Generale a Acţionarilor au constatat suspendarea de drept a contractului de administrator al lui Adrian Ionel începând cu data de 26 iunie, până la ridicarea măsurii dispuse de DNA sau de către instanţa de judecată.

Măsura vine în urma ordonanţei procurorilor DNA de punere în mişcare a urmăririi penale şi luarea măsurii controlului judiciar timp de 60 zile în cazul lui Adrian Ionel, precum şi a măsurii complementare de a nu exercita funcţia de director general şi administrator la Unifarm.

Conform MS, membrii Consiliului de Administraţie au decis numirea lui Ionuţ Ionescu în funcţia de director general interimar al Unifarm pe o durată de maximum 4 luni, dar nu mai târziu de finalizarea procesului de recrutare pentru postul de director general, în conformitate cu OUG 109/2011.

Eugen Adrian Ionel, director general al Companiei Naţionale Unifarm, a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat, printre altele, de luare de mită. Acesta este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. Procurorii anticorupţie spun că Eugen Adrian Ionel ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2 – 250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale.