Consiliul de Administraţie al Alstom a acceptat oferta înaintată de General Electric

Economica.net
22 06. 2014
ge_09310900

Însă, pentru a asigura respectarea intereselor franceze, statul trebuie să achiziţioneze de la societatea Bouygues acţiuni pe care aceasta din urmă le deţine la Alstom. Anunţul cu privire la acordul Consiliului de Administraţie nu face nicio referire la această chestiune, dar Ministerul francez al Economiei a precizat pentru AFP că finalizarea afacerii depinde de negocierile dintre statul francez şi compania Bouygues. Conform directorului Agenţiei participaţiilor statului, care poartă negocierile din partea guvernului, discuţiile pentru preluarea de către statul francez a 20% din participaţia de 29,4% deţinută de Bouygues în cadrul Alstom sunt aproape de un acord.

Cu o zi în urmă, guvernul de la Paris s-a pronunţat în favoarea ofertei americane şi a respins-o pe cea înaintată în comun de grupul japonez Mitsubishi Heavy Industries împreună cu cel german Siemens.

În cadrul alianţei proiectate, General Electric şi Alstom vor crea trei societăţi mixte, deţinute în proporţii egale (50/50), în domeniile turbinelor cu aburi, energiilor regenerabile şi reţelelor electrice. În schimb, GE va obţine operaţiunile Alstom în domeniul turbinelor cu gaze, în timp ce Alstom va cumpăra operaţiunile de semnalizare feroviară ale GE pentru aproximativ un miliard de euro.

GE este deja una dintre cele mai mari companii americane şi mondiale, cu o cifră de afaceri de 146 miliarde de dolari şi aproximativ 305.000 de angajaţi, dintre care 10.000 în Franţa. La rândul său, Alstom are 93.000 de angajaţi la nivel mondial, dintre care 18.000 în Franţa, iar în exerciţiul 2012-2013 a realizat o cifră de afaceri de 20,3 miliarde de euro.

Filiala Alstom România are 1.050 angajaţi în centrele de producţie locale şi în birourile din Bucureşti şi derulează proiecte de reabilitare bazate pe tehnologii avansate în sectoarele Power, Transport şi Grid.