Consiliul de Administraţie al BNR dorește o întâlnire cu premierul Mihai Tudose

Economica.net
28 11. 2017
ca_bnr_83615900

‘Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa din 27 noiembrie a.c., a luat act de declaraţiile publice ale domnului Mihai Tudose, Prim-ministru al Guvernului României, în legătură cu activitatea Băncii Naţionale. În continuarea bunei colaborări instituţionale existente, Consiliul de Administraţie al BNR îşi exprimă dorinţa de a avea o întâlnire cu premierul Mihai Tudose, pentru discutarea evoluţiilor economice şi financiare actuale’, se spune în comunicat.

BNR menţionează că mandatul băncii centrale presupune informarea cu regularitate a Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului şi a opiniei publice în legătură cu activitatea sa. În acest sens, BNR publică Raportul anual de activitate, Rapoarte trimestriale asupra inflaţiei, Rapoarte semestriale de stabilitate financiară şi Minute de politică monetară după fiecare decizie a C.A. al BNR, toate aceste documente prezentând în mod transparent activitatea băncii centrale, în corelaţie cu evoluţiile economice şi financiare interne şi internaţionale.

‘BNR îşi îndeplineşte obiectivele şi atribuţiile pe baza prevederilor Legii 312/2004 şi a articolului 130 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii, care conferă independenţă instituţională şi funcţională băncii centrale, pe fondul unui dialog permanent, devenit tradiţional, cu Ministerul Finanţelor Publice şi cu alte instituţii ale statului. Dialogul are în vedere echilibrarea mixului de politici macroeconomice, al cărui rol este esenţial pentru menţinerea stabilităţii financiare şi pentru întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse’, se mai arată în comunicat.

Premierul Mihai Tudose a afirmat, săptămâna trecută, că este nevoie de o ‘discuţie serioasă’ cu reprezentanţii BNR pe subiectul privind creşterea euro, susţinând că Banca Naţională putea interveni în această chestiune, dar nu a făcut-o.

‘Eu am o parte din explicaţii, pe de altă parte, vă recomand să vorbiţi cu Banca Naţională, care ar trebui să fie un pic atentă la aceste lucruri. Banca Naţională poate şi trebuie să intervină pe aceste lucruri, nu a făcut-o’, a declarat Mihai Tudose la Antena 3, întrebat cum se explică creşterea cursului euro în condiţiile unei perioade de creştere economică traversată de România.

Premierul a arătat, la momentul respectiv, că nu a avut încă o întrevedere cu reprezentanţii BNR pe acest subiect, dar o astfel de întâlnire va trebui să aibă loc.

‘Vorbim de separarea puterilor în stat, am tot tras semnale de alarmă cu ce se întâmplă în sistemul bancar. Eu cred că va trebui să avem şi o discuţie foarte serioasă cu Banca Naţională despre ce se întâmplă şi cam care ar trebui să fie rolul Băncii Naţionale. Nu putem interveni ca Guvern peste Banca Naţională. (…) Fiecare este în dreptul lui, va trebui să avem o discuţie foarte serioasă’, a declarat Tudose, întrebat dacă a încercat să aibă o discuţie cu BNR.