Consiliul de Administraţie al BNR doreşte „ruperea” taxei pe activele bancare de ROBOR. O decizie va fi luată de CNSM pe 18 februarie
„Ar trebui să ajungem la o înţelegere cu Ministerul Finanţelor pe OUG114. Solicitarea Consiliului de Adeministraţie al BNR este ruperea totala a taxei pe activele bancare de robor. Robor înseamnă altceva. Intenţiile noastre sunt de rupere a taxei pe activele bancare de ROBOR şi de piaţa monetară. Nu se discută. Altfel, ce facem? Nu mai putem folosi nici leul, nici dobanda de politică monetară ca arme de luptă împotriva inflaţiei?”, a spus guvernatorul BNR la conferinţa de prezentare a raportului asupra inflaţiei.
La sfârşitul săptămânii trecute ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus că discuțiile cu privire la Ordonanța 114/2018 se poartă pe fiecare sector în parte, dar nu vrea să anticipeze o modificare. Despre bănci: „Discuția se va purta în următoare ședință pe 18 februarie (în Consiliul de Supraveghere Macroprudențială n.r.). Acel grup de lucru (care a fost constituit n.r.) va trebui să prezinte câteva scenarii, alternative. Să vedem clar dacă modul de calcul al ROBOR este cel mai bun, cel mai corect. Discuțiile au avut loc, au loc și credința mea este că lucrurle se vor așeza așa cum le dorim cu toții”, a spus ministrul Finanțelor.
Pentru a răspunde criticilor aduse indicelui ROBOR, Isărescu a povestit despre declaraţiile lui Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului. ”A declarat la Bloomberg că Roborul trebuie setat. Nu ştiu ce setare poţi face acestui indice, că el săracul este un algoritm de medie şi se calculează aproape automat. Nu ai cum să-l schimbi. La ce se setare se gândeşte domnul consilier economic al primului ministru?”. Cu o ironie amară, guvernatorul a spus că probabil Darius Vâlcov vrea ca Robor să fie sedat nu setat. ”Se poate modifica ROBOR-ul în sensul în care se pot lua 4 bănci în loc de 10, dar asta e doar aşa să spunem că am făcut ceva”. ”Robor nu are treabă cu creditul acordat populaţiei. S-a creat această psihoză. Putem găsi o altă soluţie, putem să legăm creditele de altceva, nu de Robor”.
Guvernatorul BNR a mai spus, că BNR şi reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) au format un grup de lucru la Comitetul Naţional de Supraveghere Macroprudenţială (CNSM), pentru a discuta despre taxa pe activele băncilor, „ca să nu se mai interfereze domnul Vâlcov”, consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă.