Consiliul de Administraţie al CFR Marfă are un nou preşedinte

Economica.net
19 04. 2013
cfr_marfa1_61963000

Surse din cadrul companiei au declarat joi seară, pentru MEDIAFAX, că Mustafa Aysun a demisionat de la conducerea CA, la mai puţin de două luni de la preluarea funcţiei.

CFR Marfă precizează că Aysun Mustafa şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte şi de membru al Consiliului de Administraţie în data de 3 aprilie 2013, respectiv 10 aprilie 2013, din motive personale.

„Membrii Consiliului de Administraţie au luat act de decizia domniei sale, iar pentru buna desfăşurare a activităţii societăţii, tot în şedinţa din 10 aprilie 2013, Liviu Radu, care deţinea funcţia de membru, a fost numit preşedinte al CA, în conformitate cu prevederile Legii 31/1990 privind societăţile comerciale”, potrivit sursei citate.

Economist şi fost bancher, Aysun a fost numit şef al Consilului de Administraţie al CFR Marfă în luna februarie, când ministrul Transpoturilor Relu Fenechiu a anunţat noua conducere a companiei, care urmează să fie privatizată.

În afara lui Aysun, restul administratorilor numiţi la vremea respectivă sunt Alexandru Dragoş Drăghici (jurist), cu experienţă managementul unor companii naţionale şi multinaţionale, Liviu Radu (inginer), Bogdan Constantinescu (economist), Dan Constantinescu (inginer), Ionuţ Georgescu (jurist) şi Dan Belcea (economist), potrivit datelor anunţate de reprezentanţii Ministerului Transporturilor. Drăghici este şi directorul general al companiei.

Fenechiu spunea în februarie că noua conducere a CFR Marfă – CA şi directori – nu va avea atribuţii directe în privatizare, dar ar trebui „să mai repare ceea ce se mai poate repara” în activitatea companiei.

Ministrul a arătat că nu îi cunoaşte personal pe cei care fac parte din noua conducere a CFR Marfă, aceştia fiind selectaţi după CV, menţionând că managerii vor avea o activitate grea, complexă şi foarte multă muncă.

Licitaţia pentru pachetul de 51% din acţiunile CFR Marfă va porni de la un preţ de 180 milioane de euro, iar câştigătorul va fi stabilit la jumătatea lunii iunie.

Luni, Ministerul Transporturilor a respins planul de administrare propus de Consiliul de Administraţie al CFR SA, ceea ce a dus la încetarea mandatului administratorilor. În urma respingerii planului, Lucian Isar a pierdut poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei care administrează infrastructura feroviară, iar Dimitris Sophocleous a demisionat din funcţia de director general.