Consiliul de Securitate al ONU a reînnoit misiunea de asistență în Afganistan până în martie 2025

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a reînnoit vineri misiunea de asistenţă a ONU în Afganistan (UNAMA) până pe 17 martie 2025, informează agenția EFE, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 16 mart. 2024, 12:06
Consiliul de Securitate al ONU a reînnoit misiunea de asistență în Afganistan până în martie 2025

ezoluţia, prezentată de Japonia, a fost aprobată cu 15 voturi pentru şi niciunul împotrivă, lucru din ce în ce mai rar într-un Consiliu de Securitate foarte divizat pe multe probleme, notează EFE.

UNAMA există din 2002, dar în ultima vreme însăşi existenţa ei a fost pusă sub semnul întrebării de relaţiile tensionate dintre ONU şi regimul taliban, care, deşi se află la putere de mai bine de doi ani şi jumătate, nu a fost încă recunoscut de către Naţiunile Unite.

La rândul său, guvernul de la Kabul a interzis munca femeilor afgane în agenţiile ONU, în ciuda multiplelor avertismente primite de a nu face acest lucru.

De altfel, rezoluţia aprobată vineri a fost foarte disputată pentru că ţările occidentale din Consiliul de Securitate au dorit să includă unele consideraţii cu privire la drepturile femeilor din ţară, încălcate de talibani, şi la drepturile omului în general, tot atâtea motive care le împiedică să recunoască actualele autorităţi afgane şi justifică, din punctul lor de vedere, menţinerea regimului de sancţiuni.

Pe cealaltă parte, Rusia şi China s-au opus acestor considerente şi au pledat tocmai pentru necesitatea de a menţine deschisă posibilitatea ajutorului umanitar pentru Afganistan şi a pune capăt regimului de sancţiuni, în conformitate cu ultimele lor intervenţii la ONU în care au cerut încetarea izolării talibanilor.

În fine, pentru a ajunge totuşi la un consens, fie el şi dificil, niciunele dintre considerente nu au fost menţionate în textul final, care s-a limitat să anunţe succint reînnoirea misiunii în ţara asiatică în aceleaşi condiţii ca şi în anii trecuţi.

Sursa foto: Unama.unmissions.org

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...