Consiliul de Securitate al ONU condamnă Coreea de Nord pentru testul nuclear şi începe să discute sancţiuni

Economica.net
10 09. 2016
north_korea_rocket_27032400

Într-o declaraţie comună citată de AFP, toţi cei 15 membri ai Consiliului – inclusiv China, cel mai important partener economic al Coreei de Nord şi aliat tradiţional al acesteia – au indicat că „vor începe imediat să elaboreze măsuri adecvate, în conformitate cu articolul 41 al Cartei ONU, precum şi o rezoluţie a Consiliului”. Articolul 41 se referă la „măsuri care nu implică utilizarea forţei armate”, reaminteşte AFP.

Statele Unite şi Japonia, urmate de Franţa, s-au pronunţat pentru noi sancţiuni, mai dure, împotriva Coreei de Nord, care a efectuat vineri dimineaţa cel de-al cincilea său test nuclear, de amploarea cea mai mare până în prezent. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a calificat testul nord-coreean drept „o provocare” şi a cerut Consiliului de Securitate să reacţioneze corespunzător.

Al patrulea test nuclear nord-coreean a avut loc în ianuarie şi a fost urmat abia în martie de restricţii economice, financiare şi comerciale dure adoptate de ONU. A fost nevoie de două luni pentru ca Washingtonul şi Beijingul să ajungă la un acord asupra rezoluţiei respective, observă France Presse.

Vineri, ambasadorul chinez la Naţiunile Unite s-a arătat foarte prudent, apreciind că „trebuie să ne abţinem de la orice provocare a ambelor părţi”. Acordul Chinei, stat membru permanent al Consiliului de Securitate, este indispensabil pentru adoptarea de noi sancţiuni sau pentru aplicarea strictă a celor în vigoare.

Aflat la Geneva, pentru negocierea unui armistiţiu în Siria cu secretarul de stat american John Kerry, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat: „Situaţia actuală arată că diplomaţii trebuie să fie mai creativi, nu doar să răspundă cu sancţiuni, sancţiuni şi iar sancţiuni la orice agravare a situaţiei”. El a adăugat, potrivit agenţiei Reuters, că „este prea devreme să îngropăm negocierile în formula de şase (n.red. – Coreea de Nord, Coreea de Sud, SUA, Rusia, China şi Japonia). Trebuie să căutăm căi care să ne permită să le reluăm”.

La rândul său, Kerry a afirmat că Statele Unite s-au arătat în repetate rânduri dispuse la un dialog cu Coreea de Nord, dar Phenianul ar trebui să accepte denuclearizarea, ceea ce până acum a refuzat. „Am oferit deschidere după deschidere dictatorului Coreei de Nord”, a spus el, adăugând că speră totuşi să se ajungă la un rezultat similar acordului nuclear cu Iranul.