Consiliul de Securitate al ONU organizează joi seara consultări de urgenţă privind situaţia din Irak
Reuniunea, care este programată să înceapă la ora locală 17.30 (21.30 GMT), are loc la solicitarea Franţei şi se va desfăşura cu uşile închise.
Ministrul francez de externe Laurent Fabius a anunţat mai devreme joi că Franţa a cerut convocarea unei reuniuni de urgenţă cu scopul de a determina ‘comunitatea internaţională să se mobilizeze pentru a contracara ameninţarea teroristă din Irak şi a acorda populaţiilor ameninţate asistenţă şi protecţie’.
Şeful diplomaţiei franceze a subliniat că Parisul este extrem de preocupat de avansul înregistrat în nordul Irakului de jihadiştii din mişcarea Statul Islamic şi de abuzurile comise asupra civililor, mai ales asupra minorităţilor religioase. Laurent Fabius a făcut referire la preluarea de către jihadişti a controlului asupra celui mai mare oraş creştin din Irak, Qaraqosh.
După ce duminică Statul Islamic a preluat controlul asupra oraşului Sinjar din nordul Irakului, cele 15 state membre ale Consiliului de Securitate au condamnat persecuţiile împotriva minorităţilor din această ţară, afirmând că acestea ‘pot constitui o crimă împotriva umanităţii’, aminteşte AFP. Marţi, într-o declaraţie adoptată în unanimitate, Consiliul de Securitate a condamnat ‘cu cea mai mare fermitate persecuţiile sistematice împotriva minorităţilor, inclusiv a creştinilor’, făcând apel la ‘toate comunităţile din Irak să se unească pentru a răspunde’ acestei situaţii şi apreciind că Statul Islamic constituie o ameninţare ‘pentru pacea, securitatea şi stabilitatea regionale’.
Irakul se confruntă de la începutul lunii iunie cu o puternică ofensivă a jihadiştilor din gruparea ultraradicală Statul Islamic, care până în prezent a cucerit mai multe oraşe, printre care al doilea oraş al ţării, Mosul, o mare parte a provinciei Ninive (nord), Tikrit şi alte sectoare din provinciile Salah-ad-Din (nord), Diyala (est) şi Kirkuk (nord). Gruparea, care s-a instalat de asemenea într-o serie de regiuni din Siria, a proclamat la sfârşitul lunii un ‘califat’ în zonele pe care le controlează în cele două ţări.