Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval a avizat noua structură a tarifelor portuare

Principalele tarife de utilizare a infrastructurii portuare înregistrează o tendință de scădere cu procente cuprinse 5% și 20%, potrivit datelor puse la dispoziția Consiliului de Supraveghere din Domeniul Naval (CSDN), din cadrul Consiliului Concurenței, de către administrațiile portuare, informează instituția prin intermediul unui comunicat transmis vineri către Economica.net.
Ion Dobreanu - sâm, 22 oct. 2022, 11:11
Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval a avizat noua structură a tarifelor portuare

Spre exemplu, în cazul Administrației Canalelor Navigabile, tariful de tranzitare a canalului navigabil (lei pe tonă capacitate) scade cu 10,16%, iar în cazul navelor tehnice, tariful de cheiaj (lei/zi) scade cu 15,71%.

CSDN a avizat normele de fundamentare a tarifelor percepute de către administrațiile portuare, care nu se află în Rețeaua Trans-Europeană de Transport (TEN-T), pentru utilizarea infrastructurii portuare. Normele au fost elaborate de către administrațiile portuare, pe baza datelor din contabilitatea de gestiune.

„Prin aprobarea normelor de fundamentare a tarifelor de utilizare a infrastructurii portuare putem monitoriza structura acestor tarife. Practic, putem spune că legislația în domeniul naval și-a atins scopul, respectiv de a îmbunătăți relațiile dintre administrațiile portuare și operatori. Am colaborat foarte bine cu administrațiile portuare din Constanța, Galați și Giurgiu, care au fost receptive la sugestiile noastre și au dat dovadă de o mai bună înțelegere a nevoilor operatorilor”, a declarat Elena Kleininger, președinte CSDN.

Tarifele de utilizarea a infrastructurii vor fi aprobate de către Consiliile administrațiilor portuare, urmând să fie făcute publice și aplicate în mod transparent și nediscriminatoriu.

Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval, care funcționează în cadrul Consiliului Concurenței, avizează normele de fundamentare a tarifelor, a chiriilor și redevențelor pentru porturile care nu sunt în Rețeaua trans-europeană de transport (TEN-T) și soluționează plângerile formulate în legătură cu un tratament inechitabil sau discriminatoriu. În plus, formulează recomandări pentru dezvoltarea transportului naval și analizează respectarea cadrului legal.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul pregătește o nouă livrare de arme către Israel, în valoare de 8 miliarde de dolari – surse
Washingtonul pregătește o nouă livrare de arme către Israel, în valoare de 8 miliarde de dolari – surse
Administraţia preşedintelui Joe Biden a notificat "informal" Congresul cu privire la un acord de vânzare de arme în valoare de 8 miliarde de dolari către Israel, a dezvăluit vineri publicaţia......
Donald Trump își va afla pedeapsa în dosarul Stormy Daniels cu zece zile înainte de învestire
Donald Trump își va afla pedeapsa în dosarul Stormy Daniels cu zece zile înainte de învestire
Preşedintele american ales Donald Trump, condamnat penal la New York în primăvară pentru ascunderea unor plăţi făcute ...
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a ajuns în decembrie la 923.766 de persoane
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a ajuns în decembrie la 923.766 de persoane
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în decembrie 2024, de 923.766 de persoane, ...
Republicanul Mike Johnson a fost reales la conducerea Camerei Reprezentanților a Congresului american
Republicanul Mike Johnson a fost reales la conducerea Camerei Reprezentanților a Congresului american
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri ...