Consiliul director al Flanco are din luna mai doi noi membri, directorul de operațiuni Cătălin Cîrnaru și directorul de vânzări Ionuț Cîrstea

Începând cu luna mai, Flanco Retail a extins echipa de senior management a companiei cu doi noi membri. Astfel, Cătălin Cîrnaru (foto), director de operațiuni, și Ionuț Cîrstea, director de vânzări, se vor alătura consiliului director Flanco, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - mar, 30 mai 2023, 16:39
Consiliul director al Flanco are din luna mai doi noi membri, directorul de operațiuni Cătălin Cîrnaru și directorul de vânzări Ionuț Cîrstea

Totodată, Mirela Petruș a fost promovată în funcția de HR Manager, preluând conducerea departamentului de resurse umane al companiei.

Împreună cu ceilalți membri ai consiliului director: Dragoș Sîrbu, director general; Andreea Pîrvu, director financiar; Ovidiu Nicușan, director marketing; Cătălin Croitoru, director achiziții; Radu Bercea, director canale digitale, Cătălin Cîrnaru și Ionuț Cîrstea vor avea un rol important în coordonarea activității strategice a companiei.

“Odată cu intrarea în echipa de senior management, Cătălin Cîrnaru va ocupa și o nouă poziție, recent implementată, aceea de Director de operațiuni”, spune Dragoș Sîrbu, CEO Flanco.

“Crearea acestei noi funcții a pornit de la nevoia de unificare a resurselor din zona de operațiuni, în contextul în care ne propunem o creștere a vânzărilor de peste 20% și, implicit, a volumelor de marfă, dar și a gradului de loialitate a clienților. Cătălin și-a setat ca obiective aliniate acestui scop scăderea timpului de livrare și îmbunătățirea experienței clientului în ceea ce privește livrarea comenzilor, criterii care ocupă locurile fruntașe printre atributele valorizate de către clienți.”

Astfel, Cătălin Cîrnaru va conduce eforturile de optimizare a proceselor operaționale și de îmbunătățire a eficienței lanțului de aprovizionare, gestionând fluxuri multiple: logistică și last mile (livrare prin curier), operațional online, documentare online și customer care. Cu o experiență profesională de peste 20 de ani în companii din industrii diverse – retail, fashion, pharma sau servicii logistice, Cătălin Cîrnaru a ocupat poziții de conducere și s-a specializat în optimizarea operațiunilor logistice, managementul lanțului de aprovizionare și îmbunătățirea eficienței serviciilor last mile. În cadrul Flanco, a ocupat timp de nouă ani funcția de Manager logistică.

“Ionuț Cîrstea este un bun exemplu al modului în care Flanco oferă oamenilor mediul propice pentru a crește, a se dezvolta și a acumula experiența și competențele necesare pentru a face performanță în domeniul lor. La numai 34 de ani, Ionuț este cel mai tânăr Director de vânzări Flanco. Este alături de noi de 12 ani, cu o evoluție frumoasă, trecând prin toate treptele ierarhice din retail: de la consultant de vânzări, la șef de tură, director de magazin, regional sales manager, retail manager, iar în acest moment reunește sub conducerea sa departamentele de Retail magazine și Corporate”, a declarat Dragoș Sîrbu.

Printre obiectivele pe care Ionuț Cîrstea (foto jos) și le-a propus se numără creșterea vânzărilor în magazine și îmbunătățirea experienței clientului. Una dintre cele mai importante reușite ale sale este creșterea vânzării de servicii, în anul 2022 compania ajungând la un nivel istoric în ceea ce privește procentul valoric obținut de servicii din totalul vânzărilor.

O altă schimbare importantă în echipa de top management a retailerului este adusă de Mirela Petruș, noul HR Manager Flanco. Având o experiență de peste 18 ani în domeniul resurselor umane, dintre care nouă ani petrecuți în echipa Flanco, Mirela Petruș dezvoltă și gestionează, în prezent, strategia de resurse umane a companiei și coordonează peste 1.400 de angajați, din 113 orașe.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul mediu spot al energiei electrice a fost mai mare în România în 2025
Prețul mediu spot al energiei electrice a fost mai mare în România în 2025
În ultima lună din anul trecut, prețul energiei electrice tranzacționată pe piața spot a fost mai mic decât în decembrie 2024, dar, la nivel de an, prețul mediu al anului 2025 a fost  mai......
România a ridicat avioanele luptă. Atac aerian la graniţă – RO-ALERT în Tulcea
România a ridicat avioanele luptă. Atac aerian la graniţă – RO-ALERT în Tulcea
Două avioane de luptă F-16 din Baza 86 Aeriană de la Fetești au fost ridicate de la sol, joi dimineață, după un nou ...
Bulgaria a intrat azi în zona euro. Ce se întîmplă în țările UE care nu au adoptat încă moneda unică
Bulgaria a intrat azi în zona euro. Ce se întîmplă în țările UE care nu au adoptat încă moneda unică
Bulgaria a devenit joi al 21-lea membru al zonei euro, în ciuda opoziţiei a jumătate din electoratul său, astfel încât ...
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
Legea 239/2025, care prevede taxarea cu 25 de lei a coletelor care intră în România din afara Uniunii Europene, intră ...