Consiliul Europei: Conflictul din estul Ucrainei a avut efecte devastatoare asupra drepturilor omului

Economica.net
08 12. 2014
xel109_62_2014_112330_high_17377400

Declaraţia îi aparţine comisarului Consiliului Europei pentru drepturile omului, Nils Muiznieks, şi a fost făcut luni în urma unei vizite efectuate în Ucraina în perioada 30 noiembrie – 5 decembrie, vizită ce a inclus capitala Kiev şi zone din estul separatist al Ucrainei, după cum informează un comunicat al organizaţiei paneuropene.

”Numeroase încălcări grave ale drepturilor omului au avut loc, aşa cum a semnalat şi Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, acestea implicând în special forţele rebele, dar şi forţele guvernamentale şi detaşamentele de voluntari care luptă alături de acestea”, a atras atenţia comisarul Consiliului Europei, referindu-se la sutele de cazuri de ucideri, răpiri şi dispariţii forţate, de tortură şi rele tratamente.

”Necesitatea de a stabili responsabilitatea pentru aceste infracţiuni grave a fost unul din mesajele mele principale pe care le-am transmis în timpul celor patru vizite efectuate în acest an în Ucraina”, a subliniat Nils Muiznieks, potrivit comunicatului menţionat.

Comisarul a precizat că aceste probleme au fost discutate cu procurorul general al Ucrainei, Vitali Iarema, şi cu ministrul de externe Pavlo Klimkin, adăugând că cei doi oficiali ucraineni au fost de acord că cei responsabili trebuie să fie traşi la răspundere indiferent de care parte a conflictului se situează.

Comisarului Consiliului Europei pentru drepturile omului a atras atenţia şi asupra situaţiei persoanelor strămutate în interiorul Ucrainei, precizând că numărul acestora a ajuns la cel puţin o jumătate de milion. El a cerut autorităţilor ucrainene să găsească rapid soluţii pentru aceste persoane care nu pot sau nu mai vor să se întoarcă la casele lor din zona de conflict.