Consiliul Europei face apel să nu se incrimineze ajutorul pentru imigranţii ilegali

Economica.net
10 05. 2016
refugiati_7865403_094586_22598200

Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei (ECRI), organ al Consiliului Europei, cere prin aceste noi recomandări statelor membre să interzică serviciilor sociale să comunice date personale privind imigranţii ilegali autorităţilor responsabile cu problemele privind imigraţia.

‘Trebuie ca statele să creeze ‘ziduri de protecţie’ pentru a distinge munca prestatorilor de servicii sociale de activităţile care urmăresc combaterea imigraţiei şi menţinerea ordinii’, explică secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland.

‘Situaţiile în care, spre exemplu, medicii sunt constrânşi să semnaleze imigranţii suspectaţi a fi într-o situaţie de ilegalitate nu trebuie să conducă la a le nega imigranţilor dreptul la îngrijiri de sănătate’, adaugă el.

Consiliul Europei atrage de asemenea atenţia să nu se incrimineze asistenţa socială şi umanitară pentru imigranţii ilegali, pentru că ar risca să încurajeze intoleranţa şi rasismul.

‘Este extrem de contraproductiv pentru respectarea drepturilor omului să se instaureze o ‘infracţiune de solidaritate”, afirmă Christian Ahlund, preşedintele ECRI.

În formularea acestor recomandări, ECRI porneşte de la constatarea că imigranţii în situaţie de ilegalitate în cele 47 de state membre ale Consiliului Europei se confruntă cu o presiune tot mai mare, care îi împiedică să se bucure de anumite drepturi de care ar trebui să beneficieze.

Reamintind totuşi că CEDO nu garantează dreptul de a intra şi a fi rezident într-un stat, ECRI subliniază că statele trebuie să respecte drepturile umane ale tuturor persoanelor care se află sub jurisdicţia lor, indiferent care este statutul acestora.