Consiliul Europei își suspendă relațiile cu Belarus

Consiliul Europei (CoE), apărător al statului de drept pe continent, a anunţat joi suspendarea relaţiilor sale cu Belarusul din cauza "participării active a ţării" la invazia rusă din Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - joi, 17 mart. 2022, 19:28
Consiliul Europei își suspendă relațiile cu Belarus

Comitetul de Miniştri, organ executiv al organizaţiei, „a decis astăzi să suspende orice relaţie cu Belarusul”, anunţă CoE într-un comunicat.

Acesta precizează, de asemenea, că vrea „să întărească legăturile cu societatea civilă belarusă şi opoziţia în exil”.

Acest anunţ survine la o zi după excluderea oficială a Rusiei din Consiliul Europei, din care făcea parte din 1996.

Participarea Moscovei la principalele organisme ale CoE a fost suspendată de pe 25 februarie, a doua zi după lansarea ofensivei în Ucraina.

Belarusul nu este membru deplin al CoE, întrucât nu a semnat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Minskul cooperează totuşi cu organizaţia, în calitate de semnatar a 12 convenţii iniţiate de Consiliului Europei, între care Convenţia privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, Convenţia culturală europeană sau Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice în Europa.

Belarusul este de asemenea membru a patru acorduri parţiale, care nu au statut de tratate internaţionale, dar propun o formă de cooperare pe teme speciale.

Minskul participă, de asemenea, la lucrările Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) şi la cele ale Comisiei de la Veneţia, grup consultativ care emite avize juridice în privinţa unor proiecte de lege sau ale unor legi deja în vigoare ale statelor.

Participarea Belarusului la aceste grupuri de lucru a fost de asemenea suspendată, precizează CoE.

 

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a cerut Ucrainei să cedeze și mai mult teritoriu la negocierile de pace de la Istanbul – sursă Reuters
Rusia a cerut Ucrainei să cedeze și mai mult teritoriu la negocierile de pace de la Istanbul – sursă Reuters
Negociatorii ruşi la discuţiile de pace de la Istanbul au cerut Ucrainei să-şi retragă trupele din toate regiunile ucrainene revendicate de Moscova înainte ca Rusia să fie de acord cu o......
Un oficial ungar a încercat să afle detalii despre opozanții lui Viktor Orban la o întâlnire cu membri ai administrației Trump – sursă Reuters
Un oficial ungar a încercat să afle detalii despre opozanții lui Viktor Orban la o întâlnire cu membri ai administrației ...
Un oficial desemnat de premierul ungar Viktor Orban să investigheze interferenţa politică străină s-a întâlnit săptămâna ...
Macron se arată nemulțumit de discuțiile din interiorul NATO privind bugetele alocate pentru apărare
Macron se arată nemulțumit de discuțiile din interiorul NATO privind bugetele alocate pentru apărare
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat sâmbătă frustrarea faţă de ''dezbaterile'' pe marginea "cifrelor" ...
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi abandonate de 20 de ani
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu mutarea unor grinzi pe un șantier din Autostrada Transilvania, după ...