Consiliul Fiscal critică dur bugetul pe 2016: România va fi mai vulnerabilă în faţa unei noi crize internaţionale
Într-o opinie postată pe siteul propriu, Consiliul Fiscal desfiinţează bugetul drept „o abatere deliberată și de amploare de la toate regulile fiscale” prevăzute de legislaţia naţională şi europeană sau „un exemplu de manual pentru tot ceea ce Legea Responsabilității Fiscal-Bugetare era menită să prevină”.
Consiliul Fiscal reiterează că relaxarea fiscală de anul viitor, simultan cu creşterea veniturilor, este inoportună, anticipând că eventualele câştiguri aduse economiei de stimularea consumului vor fi temporare, fără un impact pozitiv asupra creşterii pe termen lung.
De asemenea, Consiliul Fiscal atrage atenţia că România ar trebui să profite de perioada de expansiune economică pe care o traversează pentru a se pregăti pentru faza descendentă a ciclului economic sau pentru apariţia de eventuale şocuri externe. Cu alte cuvinte, dacă creştem deficitul bugetar şi datoria publică în vremuri de relativă prosperitate, ne va fi cu atât mai greu să suportăm perioada de corecţie.
Astfel, Consiliul Fiscal recomandă Guvernului accelerarea măsurilor menite să îmbunătăţească rata de colectare a veniturilor bugetare și şi să eficientizeze cheltuiriea banilor publici. Concret, Consiliul Fiscal vrea urgentarea implementării programului de reformă a ANAF semnat cu Banca Mondială în 2013, care presupune inclusiv dezvoltarea infrastructurii IT şi informatizarea procesului de colectare a taxelor, care ar creşte conformarea voluntară.
Consiliul recomandă de asemenea îmbunătăţirea procesului de prioritizare a investiţiilor publice şi o „reformă reală” a administraţiei publice, având la bază performanţa.