Consiliul fiscal: Deficitul nu va fi depăşit în urma rectificării. Sub-execuţia cheltuielilor de investiţii, foarte probabilă

Economica.net
28 07. 2015
2_ionut_dumitru_87038800_71142500

‘Consiliul fiscal apreciază că încadrarea în ţinta de deficit bugetar pe anul în curs în contextul menţinerii parametrilor actuali ai politicii fiscal-bugetare se va realiza cu uşurinţă, iar balanţa riscurilor apare drept înclinată în direcţia înregistrării unui deficit bugetar mai redus decât cel ţintit, în condiţiile în care sub-execuţia cheltuielilor de investiţii apare drept foarte probabilă, date fiind atât experienţa execuţiei din 2014, cât şi realizarea programului semestrial’, se arată în documentul menţionat.

În privinţa veniturilor bugetare, Consiliul fiscal susţine că estimările sunt fundamentate din perspectiva performanţei efective la zi, dată de creştere economică peste cea prognozată iniţial şi de îmbunătăţire a eficienţei colectării, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, ‘Consiliul fiscal are rezerve serioase faţă de nivelul rectificării ascendente a programului aferent veniturilor din contribuţii sociale, însă apreciază că riscul ridicat de materializare a unor venituri mai mici decât cele programate la nivelul acestei categorii de venituri este compensat de probabilitatea ridicată a unor venituri fiscale superioare celor estimate, dată fiind prudenţa extrapolărilor performanţei obţinute în primul semestru al anului’, se menţionează în documentul citat.

De asemenea, Consiliul fiscal este sceptic în ceea ce priveşte probabilitatea de materializare a estimărilor privind sumele din fonduri europene post-aderare revizuite ascendent cu circa două miliarde de lei, având în vedere performanţa raportată la programul pe primul trimestru şi ipoteza implicită a triplării intrărilor în a doua jumătate a anului. ‘Cu toate acestea, nematerializarea acestor estimări nu ar trebui să determine o creştere a deficitului bugetar, dată fiind ajustarea automată a componentei de cheltuieli bugetare asociate’, se subliniază în opinia Consiliului.

În privinţa cheltuielilor, ‘realizarea acestora la nivelul programat apare drept extrem de puţin probabilă, având în vedere subexecuţia masivă a cheltuielilor de investiţii din primul semestru al anului curent şi accelerările implicite ale fluxurilor de investiţii publice necesare din perspectiva convergenţei către alocarea anuală (acestea ar trebui să fie de patru ori mai mari în a doua parte a anului comparativ cu primul semestru). În acest context, operarea unei revizuiri ascendente de amploare a acestora din urmă faţă de programarea iniţială (+2,9 miliarde de lei) cu prilejul primei rectificări bugetare (…) apare drept surprinzătoare. Execuţia din anii precedenţi relevă o tendinţă sistematică de nematerializare a alocărilor programate, în pofida unor proiecţii ambiţioase’, precizează Consiliul fiscal.

Forul citat reclamă şi nivelul programat al cheltuielilor de personal, de 49,76 miliarde de lei, respectiv 7,1% din PIB, care depăşeşte plafonul corespunzător definit de Legea 182/2014 atât în ceea ce priveşte nivelul nominal, cât şi ca procent în PIB cu 1,39 miliarde de lei, respectiv cu 0,28% din PIB. Potrivit Consiliului Fiscal, legislaţia în vigoare interzice majorarea cheltuielilor de personal pe parcursul anului cu prilejul rectificărilor bugetare.’Legea 192/2014 definea plafonul aferent cheltuielilor de personal pentru anul 2015 la 48,37 miliarde de lei, respectiv 6,8% din PIB’, se subliniază în documentul citat.

Consiliul fiscal menţionează faptul că opinia transmisă nu ţine seama de modificările operate între timp la proiectul de rectificare bugetară şi notificate Consiliului fiscal în dimineaţa zilei de marţi, 28 iulie.

Guvernul a aprobat marţi prima rectificare bugetară pe anul în curs, în forma propusă de Ministerul de Finanţe, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă.