Consiliul Fiscal: După lege, salariile bugetarilor nu pot creşte în 2012

Legea responsabilităţii fiscale nu permite majorări de salarii în 2012, în contextul în care în acest an vor avea loc şi alegeri, a subliniat, miercuri, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.
Economica.net - mie, 07 mart. 2012, 14:53
Consiliul Fiscal: După lege, salariile bugetarilor nu pot creşte în 2012

„Din punctul de vedere al Consiliului Fiscal asupra acestei decizii anunţate de creştere a salariilor, dacă ea se va materializa, vreau să subliniez că Legea responsabilităţii fiscale prevede câteva lucruri destul de clare în materie de cheltuieli cu personalul, în special în sectorul bugetar. Legea are două prevederi importante. Prima se referă la faptul că nu se pot emite acte normative privind majorarea salariilor sau a pensiilor, cu şase luni înainte de alegeri, iar a doua prevede că, în timpul anului, în timpul execuţiei bugetare, nu poate fi depăşi plafonul cu cheltuieli de personal prevăzut în buget. Dacă această creştere de salarii se va materializa, nu trebuie să încalce dispoziţia legată de perioada de şase luni înainte de alegeri şi să nu se depăşească plafonul de cheltuieli cu personalul”, a declarat, pentru AGERPRES, Ionuţ Dumitru.

Pe de altă parte, acesta a apreciat ca fiind „un deziderat foarte optimist” intrarea României în zona euro, în 2015.

„În ceea ce priveşte ţinta pentru România de a intra în zona euro în 2015, mie mi se pare, în momentul de faţă, dat fiind şi contextul european, o ţintă extrem de ambiţioasă, ca să nu spun imposibilă”, a arătat preşedintele Consiliului Fiscal.

Acesta consideră că România nu este încă pregătită şi nu mai există timpul fizic ca aceasta să aibă toate criteriile îndeplinite de intrare în ERM să fie primită în zona euro,

„Ca să fii pregătit pentru 2015, practic cel târziu în 2013 ar trebui să intrăm în mecanismul ratelor de schimb ERM2. Este puţin probabil să se întâmple aşa ceva. O condiţie este ca economia românească să fie pregătită să intre în ERM2, cu cel puţin doi ani înainte de intrarea în zona euro, să îndeplinească toate condiţiile Tratatului de la Maastricht. O altă condiţie este ca şi ţările din zona euro să fie pregătite să ne primească. Cred că oricine îşi poate da seama că 2015 este un deziderat foarte optimist”, a explicat preşedintele Consiliului Fiscal, economist-şef al Reiffeisen Bank.

Consiliul Fiscal este o autoritate independentă, creată în baza Legii Responsabilităţii Fiscale, şi are ca scop sprijinirea Guvernului şi a Parlamentului în elaborarea şi implementarea politicii fiscale şi de a promova transparenţa şi sustenabilitatea finanţelor publice.

Preşedintele Traian Băsescu, care a vorbit, miercuri, în Parlament, a arătat că trebuie gândite şi găsite soluţii pentru ca, undeva în jurul datei de 1 iunie, să fie reîntregite salariile bugetarilor

Salariile bugetare au fost reduse cu 25% la mijlocul anului 2010, ca parte a măsurilor de austeritate pentru echilibrarea bugetului, iar la începutul anului 2011 au fost majorate cu 15%. Ţinând cont de baza de raportare la care s-a aplicat majorarea, salariile de bază ale bugetarilor sunt acum mai mici cu 13,75% faţă de vara lui 2010.

Te-ar mai putea interesa și
„The Lady from the Orient” a devenit cel mai scump tablou al pictorului sud-african Vladimir Tretchikoff, după ce a fost vândut la o licitație organizată la Johannesburg
„The Lady from the Orient” a devenit cel mai scump tablou al pictorului sud-african Vladimir Tretchikoff, după ...
Pictura "The Lady from the Orient" a lui Vladimir Tretchikoff s-a vândut cu peste 1,7 milioane de dolari la licitaţie, stabilind un nou record mondial pentru pictorul sud-african de origine rusă,......
La propunerea lui Nicuşor Dan, partidele au acceptat crearea unui grup de lucru pentru reducerea cheltuielilor publice
La propunerea lui Nicuşor Dan, partidele au acceptat crearea unui grup de lucru pentru reducerea cheltuielilor publice
Delegaţiile partidelor pro-europene - PSD, PNL, USR, UDMR şi reprezentanţii Grupului minorităţilor naţionale - au subliniat, ...
Nu se ieftinește! Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 euro/MWh
Nu se ieftinește! Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 euro/MWh
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut o cantitate semnificativă de energie electrică ...
eToro lansează Portofoliile Alpha: strategii de investiții bazate pe inteligență artificială, construite folosind date proprii rezultate din tranzacțiile investitorilor individuali
eToro lansează Portofoliile Alpha: strategii de investiții bazate pe inteligență artificială, construite folosind date ...
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat astăzi lansarea a 11 „Portofolii Alpha”, o familie de ...