Consiliul Fiscal: Scăderea veniturilor bugetare din S1, compensată de economii la cheltuieli de investiţii
Astfel, potrivit documentului, la finalul primului semestru din 2014 veniturile totale ale BGC erau inferioare sumei programate cu circa 4,5 miliarde de lei, iar cheltuielile cu aproximativ 9,4 miliarde de lei, astfel încât s-a obţinut un deficit bugetar mai mic faţă de ţinta semestrială, de 4,9 miliarde lei.
Cea mai mare contribuţie la această situaţie revine subperformanţei în absorbţia de fonduri europene nerambursabile de către stat, cu impact atât la nivelul veniturilor cât şi la cel al cheltuielilor bugetare. ‘Astfel, cererile de rambursare aferente proiectelor finanţate cu fonduri UE post-aderare au fost mai mici cu 2,8 miliarde de lei comparativ cu sumele programate, nerealizarea acestor proiecte antrenând de asemenea economii de cheltuieli comparativ cu nivelul programat de circa 4,4 miliarde de lei’, precizează Consiliul Fiscal.
La nivelul veniturilor fiscale, se constată, de asemenea, un minus comparativ cu programarea iniţială de circa 954 de milioane de lei, din cauza realizării în proporţie de doar 96,4% a programului de încasări din impozitul de salarii şi venit, ceea ce a dus la un minus de venituri de 426 de milioane de lei .’Astfel, încasările aferente acestei categorii de venituri nu au crescut decât cu 0,6% comparativ cu veniturile realizate în primele 6 luni ale anului anterior (comparativ cu o dinamică programată de 4,4%), în condiţiile în care numărul salariaţilor a crescut în perioada ianuarie-mai 2014 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior cu 0,8%, iar creşterea anuală a salariului brut aferentă aceleiaşi perioade a fost de 4,95%. Evoluţia ridică semne de întrebare în special dacă este privită în corelaţie cu dinamica încasărilor din contribuţii sociale, care au în cea mai mare parte aceeaşi bază de impozitare şi la nivelul cărora diferenţele nefavorabile faţă de nivelul programat sunt substanţial inferioare’, precizează Consiliul Fiscal.
Nivelul redus al veniturilor se explică şi prin realizarea în proporţie de doar 94,3% a programului de venituri din TVA, concretizată într-un minus de încasări de 1,49 miliarde de lei, tot din cauza scăderii semnificative a eficienţei colectării, mai ales că vânzările cu amănuntul au crescut cu 8,2% în perioada ianuarie – mai. Încasările din TVA au crescut, în perioada analizată, cu 1,9%, însă mult sub programarea de 8,1%. Rezultatele sunt explicate prin decontările de TVA dintre stat şi agenţii economici, amânarea cu trei luni a majorării accizelor la benzină, nerealizarea substanţială a cheltuielilor de investiţii comparativ cu nivelul programat.
Minusul de la venituri se mai explică, potrivit Consiliului Fiscal, şi prin realizarea în proporţie de doar 97,4% a programului de încasări din accize, ceea ce a dus la o pierdere de 301 milioane de lei. Dat fiind faptul că majorarea accizei la combustibili a fost amânată cu trei luni, veniturile programate pentru trimestrul întâi au fost mai mici cu 683 de milioane de lei.
În schimb, creşteri de venituri peste nivelul programat au venit din impozitul pe profit (+261 de milioane de lei), impozitele şi taxelor pe proprietate, inclusiv taxa pe construcţiile speciale (+507 milioane lei), şi alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii, inclusiv taxa clawback şi cele rezultate din creşterea preţului la gazele naturale (+431,5 milioane lei).
La contribuţii sociale, programul de încasări s-a realizat în proporţie de 98,3%, veniturile fiind inferioare celor programate cu circa 478 milioane lei. Ritmul anual de creştere consemnat a fost de aproximativ 3,4% (după ajustarea generată de rambursarea contribuţiilor la sănătate reţinute neconstituţional), comparativ cu o majorare anuală a fondului de salarii de circa 5,8%.
Încasările din venituri nefiscale au reprezentat 94,1% din suma programată, fiind mai mici cu 478 milioane de lei, mai notează Consiliul Fiscal. ‘Ministerul Finanţelor Publice explică, însă, această diferenţă prin încasarea în luna iulie 2014 a unor dividende de la companii de stat programate iniţial în semestrul I, ceea ce înseamnă că nerealizarea veniturilor în primul semestru al anului nu ar trebui să afecteze negativ încasările la nivelul întregului an’, se arată în analiza CF.
La nivelul cheltuielilor bugetare, toate categoriile, cu excepţia celor de personal – care au crescut cu 107 milioane de lei, consemnează reduceri faţă de programare. Mai mult de jumătate din scăderea de 9,4 miliarde de lei a cheltuielilor totale revine proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, dar o deviaţie majoră se remarcă şi la cheltuielile de capital, al căror nivel reprezintă doar 69,3% din programul semestrial (-2,13 miliarde de lei).
În aceste condiţii, Consiliul Fiscal recomandă Ministerului Finanţelor Publice să includă în textul raportului cu privire la execuţia bugetară explicaţii cu privire la motivele care au determinat nerealizarea programului de venituri şi să nu se limiteze doar la a enunţa ori explica variaţiile comparativ cu situaţia înregistrată în anul anterior.