Consiliul General al Bucureștiului alege azi cei doi viceprimari

Viceprimarii Capitalei urmează să fie aleși joi, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului General al Capitalei, care va începe la ora 14.00, potrivit Agerpres.
AGERPRES - J, 23 ian. 2025, 11:29
Consiliul General al Bucureștiului alege azi cei doi viceprimari

Ședința extraordinară a fost convocată de către grupurile PSD, PNL și PUSL. În cadrul ședinței va fi dezbătut și un al doilea proiect, privind desemnarea viceprimarului care va exercita primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului general.

Tot joi va avea loc și o ședință ordinară a CGMB, care va începe la ora 10.00, fiind convocată de primarul Capitalei, Nicușor Dan. În cadrul acesteia, vor depune jurământul consilierii generali supleanți Nicolae Ungureanu (AUR) și Ovidiu Zară (AUR).

Totodată, urmează să fie constituite comisiile de specialitate ale Consiliului General al Municipiului București: Comisia juridică și de disciplină; Comisia economică, buget, finanțe și credite externe; Comisia pentru utilități publice și salubritate; Comisia pentru mediul de afaceri, comerț, turism și protecția consumatorilor; Comisia de patrimoniu; Comisia de transport și mobilitate urbană; Comisia de urbanism și amenajarea teritoriului; Comisia de ecologie, protecția mediului și igienizare; Comisia de cultură, culte și educație civică, relații internaționale și relația cu societatea civilă; Comisia de sănătate și protecție socială; Comisia de învățământ, tineret și sport.

Potrivit Codului Administrativ, Municipiul București are doi viceprimari. Aceștia sunt aleși prin vot secret, cu majoritate absolută, din rândul membrilor consiliului local, la propunerea primarului sau a consilierilor locali.

Consiliul local desemnează prin hotărâre care dintre cei doi viceprimari exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului.

De asemenea, viceprimarul este subordonat primarului și, în situațiile prevăzute de lege, înlocuitorul de drept al acestuia, situație în care exercită, în numele primarului, atribuțiile ce revin acestuia. Primarul poate delega o parte din atribuțiile sale viceprimarilor.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR a fost de circa 60.000 de euro, mai mare cu peste 33% față de recordul din......
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...