Consiliul General scuteşte cabinetele stomatologice de plata chiriei din clădirile proprietate a CGMB, pe perioada stării de urgenţă
De asemenea, CGMB a hotărât că, pe perioada instituirii stării de urgenţă, nu se vor calcula majorări pentru plata cu întârziere a chiriei pentru beneficiarii contractelor ce au ca obiect de activitate medicina de familie, alte specialităţi (cu excepţia stomatologiei) şi farmacie şi care funcţionează în imobilele proprietatea Capitalei.
„Pe perioada stării de urgenţă determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 se suspendă plata chiriei/taxei de concesiune pentru beneficiarii contractelor de închiriere/concesiune ce au ca obiect de desfăşurare activităţi de tehnică dentară/stomatologie”, prevede unul dintre proiectele de hotărâre adoptate vineri.
Conform acestuia, plata chiriei stabilite prin contractele de închiriere se va achita începând cu luna imediat următoare după încetarea stării de urgenţă determinată de răspândirea SARS-CoV-2.
Taxa de concesiune, recalculată, pentru perioada în care se desfăşoară activitate medicală stomatologică, se va achita în două tranşe anuale. Prima tranşă va avea termenul de plată la 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă.
„Pe perioada instituirii stării de urgenţă determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 nu se vor calcula majorări pentru plata cu întârziere a chiriei/taxei de concesiune pentru beneficiarii contractelor de concesiune/închiriere ce au ca obiect de activitate medicală – medicină de familie, alte specialităţi (excepţie stomatologie) şi farmacie”, stipulează un alt proiect de hotărâre adoptat vineri.