Consiliul Investitorilor Străini: Investiţiile străine directe în România au înregistrat o valoare negativă de -338 milioane euro, în primele cinci luni din 2020
“În România, fluxurile de ISD au înregistrat o valoare netă negativă de -338 milioane euro în primele cinci luni din 2020, faţă de o valoare netă pozitivă de +2.059 miliarde euro în aceeaşi perioadă din 2019. Chiar dacă această tendinţă este de aşteptat să se inverseze în lunile următoare, semnalul iniţial oferit de direcţia fluxurilor de ISD în primul semestru al anului 2020 reflectă riscul relativ ridicat pe care investitorii străini îl percep asupra economiei României şi mediului de afaceri pe termen scurt”, se arată în raportul citat de News.ro.
Potrivit raportului FIC, relocarea activităţilor de producţie în apropierea principalelor ţări consumatoare (cu precădere a celor din China) menţionată inclusiv la nivelul Comisiei şi a Parlamentului European, reprezintă o oportunitate pentru România de a se poziţiona ca o locaţie atractivă pentru ISD-uri.
Exporturile din toată regiunea vor fi afectate de scăderea cererii, precum şi de segmentarea temporară a lanţurilor valorice. “România şi Serbia ar suporta probabil un cost ridicat, întrucât sectoarele lor de fabricaţie sunt mult mai integrate în lanţurile de aprovizionare globale şi contribuie cel mai mult la economiile lor în ceea ce priveşte valoarea adăugată şi ocuparea forţei de muncă”, se mai arată în raport. Citeşte integral articolul pe News.ro.