Consiliul JAI de joi va vota pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen cu frontierele terestre începând de la 1 ianuarie 2025 – oficial UE

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) va vota joi asupra ridicării controalelor asupra persoanelor la frontierele interne cu România şi Bulgaria şi între acestea de la 1 ianuarie 2025, a confirmat marţi pentru AGERPRES un oficial al UE.
AGERPRES - mar, 10 dec. 2024, 21:53
Consiliul JAI de joi va vota pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen cu frontierele terestre începând de la 1 ianuarie 2025 - oficial UE

În prezent, pe ordinea de zi a Consiliului JAI datată 9 decembrie figurează punctul „Decizie a Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria şi România şi între acestea”, în baza articolului 4, alineatul 2, din Actul de aderare al Bulgariei şi României din 2005.

Totuşi, subiectul aderării la Schengen a României şi Bulgariei ar mai putea fi abordat şi în şedinţa de miercuri dimineaţă a COREPER (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi) II, dar este puţin probabil să se mai schimbe ceva, având în vedere ultimele evoluţii.

Austria a anunţat luni seară că nu se va mai folosi de dreptul său de veto pentru a bloca aderarea cu drepturi depline a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, prin vocea ministrului său de interne Gerhard Karner.

”Putem trece la următorul pas la Consiliul (Justiţie şi Afaceri Interne al) UE”, a afirmat ministrul de Interne austriac Gerhard Karner, citat într-un comunicat al ministerului său. „După ‘Schengen aerian’, ‘Schengen terestru’ este acum deschis pentru România şi Bulgaria”, a declarat Karner.

Singurul lucru asupra căruia planează o doză de incertitudine este prevederea privind menţinerea controalelor la frontierelor terestre dintre Ungaria şi România şi dintre România şi Bulgaria pentru o perioadă de cel puţin şase luni, prin aplicarea Art. 25a (4) şi (5) din Codul Frontierelor Schengen, pentru a atenua potenţiala schimbare a tiparelor migratorii ce ar putea surveni ca o consecinţă imediată a eliminării controalelor la frontierele terestre şi pentru a preveni orice ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii interne, cum se menţionează în Declaraţia comună a României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei dată publicităţii la Budapesta, pe 22 noiembrie.

Întrebat despre acest lucru, oficialul UE cu care a discutat AGERPRES a declarat că „posibila introducere a controalelor la frontierele interne de către Bulgaria şi România este o decizie naţională”.

Cel mai probabil decizia privind aderarea cu frontierele terestre la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei va fi însoţită de o declaraţie comună a celor două ţări cu Austria, aşa cum s-a întâmplat şi cu decizia din 30 decembrie 2023 privind aderarea cu frontierele aeriene şi maritime şi care făcea referire la „continuarea eforturilor comune de a combate migraţia ilegală”.

De altfel, Karner a afirmat luni seară că votul Austriei împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen din decembrie 2022 şi insistenţa sa privind combaterea imigraţiei ilegale au dus la o scădere a numărului de migranţi interceptaţi în apropierea graniţei Austriei cu Ungaria, cea mai frecventă rută de intrare în ţară.

„Fără acest veto, această reducere masivă a trecerilor ilegale ale frontierei nu ar fi avut loc”, a spus el, menţionând 70.000 de interceptări anul trecut până în octombrie şi 4.000 în aceeaşi perioadă a acestui an.

România şi Bulgaria aplică deja integral normele Schengen de la 31 martie 2024, dată de la care controalele la frontierele aeriene şi maritime interne cu Bulgaria şi România au fost eliminate, în baza deciziei Consiliului din 30 decembrie 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Ce a spus ministrul Finanțelor despre ANAF după ce vicepremierul Anastasiu și-a dat demisia în scadalul șpăgii date unui funcționar al ANAF
Ce a spus ministrul Finanțelor despre ANAF după ce vicepremierul Anastasiu și-a dat demisia în scadalul șpăgii date ...
Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a declarat, duminică seara, la Digi24, după demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu, că abuzurile ANAF nu sunt lucruri noi, instituția fiind una......
Prețul mediu al roșiilor românești se apropie de 100 euro tona la poarta fermei. La raft este mai ieftin, în medie, decât în unitățile de ambalare
Prețul mediu al roșiilor românești se apropie de 100 euro tona la poarta fermei. La raft este mai ieftin, în medie, ...
Prețul mediu al tonei de roșii rotunde la poarta fermelor românești a ajuns în luna iunie la 98,6 euro față de 53,5 ...
Mai ieftin ca la OLX. Vinted, cel mai mare second-hand online din Europa, acaparează piața din România cu cele mai mici tarife la transport
Mai ieftin ca la OLX. Vinted, cel mai mare second-hand online din Europa, acaparează piața din România cu cele mai mici ...
Grupul Vinted, care operează cea mai mare platformă de modă second-hand din Europa și care deține serviciul logistic ...
Un nou parc fotovoltaic intră în operare. Românii de la Eximprod iau licența pentru 50 MW finalizați acum trei luni în județul Prahova
Un nou parc fotovoltaic intră în operare. Românii de la Eximprod iau licența pentru 50 MW finalizați acum trei luni ...
Un parc fotovoltaic de aproape 50 MW, care va avea și o baterie de stocare de 21 MW, urmează să primească licența de ...