Consiliul Judeţean Neamţ va cumpăra 28 de autobuze electrice pentru care va plăti 58 de milioane de lei. Bani sunt asigurați prin PNRR
Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, a declarat că proiectul se află în etapa precontractuală, urmând ca în scurt timp să fie semnat contractul de finanţare.
„Vorbim în momentul de faţă de achiziţionarea a 18 autobuze electrice, într-o primă etapă. Pentru etapa a doua, care presupune evaluarea cererii de finanţare, am solicitat alte 10 autobuze electrice. Cele 18 autobuze vor avea tot atâtea staţii de încărcare lentă şi 6 staţii de încărcare rapidă. Următoarele 10 vor avea 4 staţii de încărcare rapidă, care vor fi montate pe trasee, şi 10 staţii de încărcare standard, în autobaza de transport public”, a precizat Ionel Arsene.
Preşedintele CJ Neamţ a afirmat că prin acest proiect se urmăreşte înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, prin achiziţionarea de vehicule nepoluante, precum şi asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziţionarea de puncte de încărcare pentru vehicule electrice.
Proiectul derulat de CJ Neamţ în parteneriat cu administraţia publică locală din Piatra-Neamţ este complementar altuia, derulat prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu alte două consilii judeţene din ţară, prin POR 2014-2020.
Prin intermediul lui vor fi achiziţionate alte 41 de autobuze electrice, însoţite de 12 staţii de încărcare rapidă şi 41 de staţii de încărcare lentă.