Consiliul Local Ploiești a votat în favoarea înființării unui companii care să gestioneze termoficarea din municipiu, în condițiile în care de la 1 august a fost sistată furnizarea apei calde

Consiliul Local (CL) Ploieşti a aprobat, joi seară, înfiinţarea unei societăţi comerciale, având ca unic acţionar municipiul Ploieşti, care să gestioneze serviciul de termoficare în sistem centralizat din oraş, decizia fiind luată pe fondul sistării, de la 1 august, a furnizării de apă caldă.
AGERPRES - joi, 25 aug. 2022, 21:42
Consiliul Local Ploiești a votat în favoarea înființării unui companii care să gestioneze termoficarea din municipiu, în condițiile în care de la 1 august a fost sistată furnizarea apei calde

Şedinţa extraordinară în care a fost adoptată hotărârea a fost convocată de 17 din cei 27 de consilieri iar proiectele supuse votului au fost iniţiate de aleşi de la aproape toate partidele reprezentate în CL.

Astfel, consilierii au aprobat înfiinţarea Termo Ploieşti SRL, având ca asociat unic municipiul Ploieşti, dar şi o hotărâre prin care se solicită Consiliului Judeţean Prahova trecerea din domeniul public al judeţului în domeniul public al municipiului Ploieşti a bunurilor imobile şi mobile aferente sistemului de producere, transport şi distribuţie energie termică şi apă caldă, adică transferul CET Brazi şi al reţelei primare de transport a agentului termic.

„Având în vedere că o parte dintre bunurilor imobile şi mobile aferente sistemului de producere, transport şi distribuţie energie termică şi apă caldă fac parte din domeniul public al judeţului Prahova, apreciem că pentru buna funcţionare a Serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat este necesar ca toate bunurile ce compun ansamblul tehnologic şi funcţional unitar constând din construcţii, instalaţii, echipamente, dotări specifice şi mijloace de măsurare destinat producerii, transportului, distribuţiei şi furnizării energiei termice pe teritoriul municipiului Ploieşti să facă parte din domeniul public al municipiului Ploieşti”, se arată în referatul de aprobare a proiectului.

În urma aprobării unor amendamente, s-a stabilit că bunurile vor fi trecute libere de sarcini, în stare normală de funcţionare şi utilizare.

Proiectele au avut rapoarte juridice negative şi nu au avut viză de legalitate, iar dezbaterile asupra acestora au durat mai mult de trei ore.

În cadrul şedinţei, primarul Andrei Volosevici a arătat că este necesar să se clarifice situaţia juridică a bunurilor pe care CL le solicită de la CJ, dar şi a stării tehnice a acestora şi investiţiilor care sunt necesare.

Aproximativ 130.000 de ploieşteni racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, dar şi instituţii publice, inclusiv spitale, nu beneficiază, de la 1 august, de apă caldă în sistem centralizat, după ce operatorul a sistat serviciul invocând necesitatea unor lucrări.

Preşedintele CJ Prahova, care este şi preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Termo Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunţat, pe 2 august, rezilierea contractului de delegare a serviciului de furnizare a agentului termic în sistem centralizat în municipiul Ploieşti.

Ulterior, la data de 5 august, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, în cadrul unei şedinţe extraordinare, o hotărâre prin care „se solicită operatorului Societatea Termoficare Prahova S.A. să asigure continuitatea serviciului de utilitate publică privind furnizarea agentului termic către populaţia de pe raza UAT Ploieşti”.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, ceruse anterior autorităţilor declararea unei situaţii de urgenţă la Ploieşti în problema sistării apei calde.

Firma nu a dat curs solicitării CJSU nici până la această dată, transmiţând că repunerea în funcţiune a Cazanului de Apă Fierbinte (CAF) 2 fără finalizarea planului aprobat de reparaţii „prezintă riscuri majore cu consecinţe grave pentru siguranţă în funcţionare a serviciului public de alimentare cu energie termică şi siguranţa personalului”.

„SC Termoficare Prahova SA a luat act de adresa transmisă în data de 4 august 2022 de ADI Termo Prahova, document prin intermediul căruia compania noastră este somată să sisteze reparaţiile de strictă necesitate desfăşurate la CAF 2 şi aducerea utilajului de producţie a energiei termice la starea tehnică iniţială. (…) Mai mult, autorităţile au solicitat companiei noastre punerea în funcţiune a utilajului şi demararea furnizării apei calde menajere către consumatori. Având în vedere starea avansată de degradare a Cazanului de Apă Fierbinte Nr. 2 constatată prin evaluări tehnice externe raportate către autorităţi, compania Termoficare Prahova SA nu poate sa îşi asume răspunderea punerii în funcţiune a utilajului fără finalizarea planului de reparaţii, potrivit reglementărilor legale”, a transmis Termoficare Prahova SA într-un comunicat.

Contractul pentru delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului public de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat pentru municipiul Ploieşti a fost câştigat, în luna mai, de o asociere formată din Geotherm Distribution SA şi Gas & Power Trading SRL.

Licitaţia a fost organizată după ce fostul operator, compania Veolia Energie Prahova, a anunţat, în octombrie 2021, rezilierea înainte de termen a contractului în baza căruia asigura serviciul de alimentare cu energie termică pentru municipiul Ploieşti.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...