CNE consideră că o astfel de măsură ar produce „haos” în sistemul de educaţie, întrucât întreaga perioadă dintre cele două vacanţe (vacanţa de iarnă, respectiv cea intersemestrială) va fi dedicată doar rezolvării situaţiei şcolare şi nu aprofundării materiei, în conformitate cu programa şcolară.
„Faptul că proiectul de Ordin prevede cel mai scurt an şcolar din istoria recentă nu este un aspect îmbucurător pentru beneficiarul primar al educaţiei – nu structura anului şcolar ar trebui să fie una mult mai aerisită pentru a permite dezvoltarea personală şi profesională a elevului, ci metodele de predare-învăţare-evaluare folosite şi arhitectura curriculară implementată”, afirmă reprezentanţii CNE într-un comunicat remis presei.
CNE doreşte adoptarea unei măsuri care să ducă la creşterea calităţii actului instructiv-educativ, iar anul şcolar să înceapă la 1 septembrie şi să se încheie în 1 iunie.
„În primul rând, dorim să atragem atenţia cu privire la un fenomen care a luat amploare în sistemul educaţional, mai ales în ultimii ani: calendarul examenelor naţionale este unul decalat, elevii sunt nevoiţi să susţină aceste examene în toiul verii, în clase care nu sunt dotate cu sisteme de ventilaţie, randamentul fiind unul din ce în ce mai scăzut. De asemenea, orice zi petrecută la şcoală în luna iunie este resimţită precum o povară de către elevi, aspect care favorizează absenteismul şcolar masiv, dar şi incapacitatea elevilor de a se putea concentra pe studiu”, motivează reprezentanţii elevilor.
Mai mult decât atât, CNE consideră că această măsură ar fi benefică şi pentru elevii din învăţământul profesional şi tehnic, care, din cauza săptămânilor de practică, termină şcoala în luna iulie, când, din cauza temperaturilor ridicate şi a condiţiilor „improprii” de desfăşurare a actului educaţional, elevii „nu mai pot asimila” informaţia livrată la un randament satisfăcător.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a lansat, luni, în dezbatere publică, proiectul de ordin de ministru privind structura anului şcolar pentru 2020-2021, noutatea fiind că în semestrul al II-lea, vacanţa de primăvară va ţine cont de Sărbătorile Pascale şi va fi fracţionată în două părţi.
Potrivit unui comunicat al MEC, anul şcolar 2020-2021 începe pe 1 septembrie 2020 şi se încheie pe 31 august 2021; elevii sunt aşteptaţi la cursuri pe 14 septembrie 2020; elevii din învăţământul primar şi preşcolar beneficiază de vacanţă în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2020.
Anul şcolar se structurează pe două semestre, 34 de săptămâni: semestrul I – 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie – 29 ianuarie 2021), semestrul al II-lea – 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021).
Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021), cea intersemestrială (30 ianuarie – 7 februarie 2021), vacanţa de primăvară, Paştele Catolic (2 – 11 aprilie), Paştele Ortodox (30 aprilie – 9 mai), vacanţa de vară (18 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului şcolar 2021-2022).
Prin excepţie de la prevederile anterior menţionate pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 4 iunie 2021. Pentru clasele a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 11 iunie 2021, în timp ce pentru clasele din învăţământul liceal – filiera teologică, cu excepţia claselor terminale şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.