Consiliul Patronatelor Bancare: Situaţia din Grecia nu afectează operaţiunile zilnice de pe piaţa românească
Reprezentanţii CPBR reamintesc că în fiecare dintre zilele trecute oficialii Băncii Naţionale a României au afirmat că operaţiunile băncilor cu capital grecesc din România sunt atent supravegheate de către banca centrală din punct de vedere al capitalizării, acestea fiind persoane juridice române şi desfăşurându-şi activitatea în principal pe piaţa românească, având indicatori de lichiditate şi solvabilitate excelenţi.
‘Astfel, inclusiv pe baza declaraţiilor BNR, ne aşteptăm ca aceste bănci să îşi poată onora obligaţiile de plată în general cât şi către deponenţi, impactul oricăror măsuri luate în Grecia în aceste zile urmând să rămână unul limitat. Reamintim că, în România, depozitele la băncile cu personalitate juridică română sunt garantate până la limita de 100.000 euro, mecanismele prin care acţionarii străini ai acestora ar putea influenţa mişcări de capital fiind sub supravegherea atentă a BNR’, se mai spune în comunicat.
Băncile membre ale Consiliului Patronatelor Bancare din Romania – CPBR, organizaţia patronală a sectorului bancar românesc înfiinţată în aprilie 2014, sunt Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, UniCredit-Ţiriac Bank, ING Bank România şi Volksbank România. Cele şase bănci care compun CPBR deţin circa jumătate din totalul activelor bancare din sistem, angajaţii acestora reprezentând peste o treime din totalul lucrătorilor în sectorul bancar.
Instituţiile bancare greceşti vor rămâne închise până la 6 iulie, a doua zi după un referendum organizat de Guvernul condus de Alexis Tsipras, iar retragerile de la bancomate vor fi limitate în această perioadă la 60 de euro pe zi, potrivit deciziei privind controlul capitalurilor publicate în Monitorul Oficial grecesc în noaptea de duminică spre luni, relatează AFP.