Consiliul UE a adoptat bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, luni, bugetul pentru exerciţiul financiar 2014-2020, în valoare de 960 de miliarde de euro.
Economica.net - lun, 02 dec. 2013, 17:05
Consiliul UE a adoptat bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020

„Decizia de astăzi marchează sfârşitul a doi ani şi jumătate de negocieri şi permite unei noi generaţii de programe de cheltuieli să fie implementate începând cu 1 ianuarie 2014”, precizează Consiliul, într-un comunicat.

Bugetul este în valoare de 960 de miliarde de euro în angajamente şi de 908 miliarde de euro în plăţi, cu 3,5% şi, respectiv, 3,7% mai puţin decât în perioada 2007-2013.

Anterior, bugetul multianual a fost aprobat de către Parlamentul European, la 19 noiembrie.

Alocarea UE pentru România în perioada 2014-2020 este de aproximativ 39 de miliarde de euro.

Consiliul a mai aprobat, luni, două acorduri care vor permite continuarea negocierilor cu Parlamentul European în ceea ce priveşte cele 70 de programe de cheltuieli. Consiliul şi PE speră să încheie aceste negocieri până la sfârşitul anului 2013, pentru ca acestea să fie implementate de la 1 ianuarie 2014.

Totodată, cele două instituţii trebuie să ajungă la un acord privind resursele proprii ale Uniunii.

Potrivit procedurii, Consiliul adoptă în unanimitate valoarea resurselor proprii după ce a primit observaţiile Parlamentului. Ulterior, statele membre trebuie să fie de acord cu decizia (în cele mai multe cazuri, documentul este ratificat de parlamentele naţionale). Ca urmare a procesului îndelungat, cel mai probabil actul legislativ privind resursele proprii va fi aplicat retroactiv, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul precedentelor bugete multianuale.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Aproape una din trei maşini înmatriculate luna trecută în Marea Britanie a fost complet electrică, producătorii auto continuând să reducă preţurile vehiculelor electrice (EV), pentru a......
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile ...
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit ...
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste ...