Consiliul UE a aprobat României un nou program de asistenţă financiară preventivă de 2 miliarde euro

Consiliul Uniunii Europene a aprobat României un nou program de asistenţă financiară preventivă pe termen mediu de până la 2 miliarde de euro, care însoţeşte acordul stand-by cu FMI în valoare de alte 2 miliarde de euro.
Economica.net - mie, 23 oct. 2013, 18:54
Consiliul UE a aprobat României un nou program de asistenţă financiară preventivă de 2 miliarde euro

Facilitatea din partea Uniunii Europene poate fi accesată până la data de 30 septembrie 2015. În cazul în care va fi activată, asistenţa va fi acordată sub forma unui împrumut cu o maturitate medie maximă de opt ani.

Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a avizat pe 27 septembrie scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române şi a aprobat încheierea unui nou acord stand-by cu România, cu o durată de doi ani, în valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv.

Totodată, Banca Mondială a pus la dispoziţia României 1 miliard de euro, opţiunea de accesare a fondurilor fiind valabilă până în decembrie 2015. România a tras miercuri 700 milioane de euro din acest împrumut.

În condiţiile actuale din piaţă, România nu intenţionează să acceseze fondurile UE, dar asistenţa preventivă va consolida stabilitatea macroeconomică, bugetară şi financiară şi, prin continuarea reformelor structurale, să sporească rezistenţa şi potenţialul de creştere a economiei.

Dacă riscurile luate în considerare se vor materializa, România ar putea să nu mai poată acoperi necesarul de finanţare externă din resursele de finanţare disponibile. Aceste riscuri sunt asociate, între altele, cu datorii externe importante, o poziţie extrem de negativă a investiţiilor nete şi efectele unor evoluţii negative în zona euro. Într-un astfel de scenariu de stres, necesarul de finanţare rezidual ar putea să fie acoperit prin activarea asistenţei financiare preventive pe termen mediu, potrivit deciziei adoptate de Consiliul UE.

Comisia Europeană va conveni cu autorităţile din România, după consultări cu Comitetul Economic şi Financiar, condiţiile de politică economică ataşate asistenţei financiare. Aceste condiţii urmează să fie incluse într-un memorandum de înţelegere.

Astfel, adoptarea bugetelor şi aplicarea politicilor trebuie să corespundă obligaţiilor asumate de România în Pactul de Stabilitate şi Creştere, în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu până în 2015 şi menţinerea ulterioară a acestuia.

România trebuie să menţină măsurile convenite în cadrul celor două programe anterioare cu UE şi FMI şi să implementeze elementele rămase neîndeplinite.

Guvernanţa fiscală trebuie consolidată, inclusiv prin implementarea Tratatului de Stabilitate, Coordonare şi Guvernanţă, astfel încât să fie asigurată consolidarea fiscală. O atenţie deosebită trebuie acordată întăririi planificării bugetare multianuale, introducerii unui sistem eficient de control, îmbunătăţirii colectării taxelor şi a procesului de bugetare a capitalului.

Autorităţile UE consideră necesară aplicarea planurilor de acţiune adoptate ca reacţie la concluziile evaluărilor efectuate de Banca Mondială în perioada 2010-2011.

România trebuie să elimine arieratele şi să întărească mecanismele de control bugetar în sectorul sănătăţii, prin îmbunătăţirea raportărilor şi a monitorizării.

În sectorul sănătăţii sunt necesare un plan strategic de acţiune, raţionalizarea structurii de spitalizare şi creşterea activităţilor de asistenţă primară.

O altă măsură avută în vedere de autorităţile europene este îmbunătăţirea managementului datoriei publice, pentru reducerea riscurilor.

Cadrul decizional din sistemul bancar trebuie întărit, ca şi planurile pentru situaţii neprevăzute al Băncii Naţionale a României şi guvernanţa corporatistă a Fondului de Garantare a Depozitelor. Totodată, trebuie accelerat procesul de curăţare a bilanţurilor contabile ale băncilor şi menţinerea disciplinei de creditare, în sectorul bancar.

România trebuie să restructureze companiile de stat, inclusiv prin vânzări de participaţii, şi să îmbunătăţească guvernanţa acestora.

De asemenea, trebuie adoptate măsuri de îmbunătăţire a mediului de afaceri, inclusiv prin reducerea poverii administrative pentru firmele mici şi mijlocii, şi măsuri de facilitare a accesului acestora la finanţare.

Consiliul Director al FMI a avizat pe 27 septembrie scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române şi a aprobat încheierea noului acord stand-by cu România, cu o durată de doi ani, în valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv.

Prim-adjunct al directorului executiv al FMI, Nemat Shafik, a afirmat la acea dată că în cadrul ultimelor două acorduri cu Fondul România a redus dezechilibrele fiscale și de cont curent mari şi a început reforme structurale în mai multe domenii.

În scrisoarea de intenţie transmisă Fondului, Guvernul s-a angajat să îndeplinească mai multe condiţii prealabile şi criterii de referinţă structurale.

Te-ar mai putea interesa și
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor, argumentând că acesta va......
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada ...