Consiliul European. Iohannis: România este parte a soluţiei la criza migraţiei. Am pledat pentru menţinerea Schengen
„Am reiterat că România este parte a soluţiei la această criză. Am subliniat că ne menţinem poziţia potrivit căreia trebuie abordate cauzele profunde ale migraţiei şi nu doar să încercăm să combatem efectele acesteia. De aceea trebuie să ne concentrăm pe implementarea deciziilor deja agreate la nivel european pentru combaterea migraţiei ilegale, pe protejarea eficientă a frontierelor externe ale UE, unde România are un rol activ, dar şi pe cooperarea cu statele de origine şi statele de tranzit. Am pledat pentru necesitatea menţinerii integrităţii spaţiului Schengen”, a spus Iohannis, la Bruxelles, după Consiliului European.
El a precizat că la reuniune a fost făcută o analiză a măsurilor deja agreate la nivelul UE în cazul crizei migraţiei, o atenţie sporită fiind acordată relaţiei cu Turcia în chestiunea gestionării fluxurilor migratorii.
„S-a insistat asupra planului de acţiune UE-Turcia. S-a decis ca o analiză detaliată asupra paşilor care trebuie realizaţi în continuare să fie făcută cu prilejul unui summit UE-Turcia care probabil va avea loc la începutul lunii martie”, a spus şeful statului.
Preşedintele Iohannis a adăugat că o altă temă abordată a fost recenta decizie a Austriei de a introduce cote maximale zilnice, el susţinând că măsura a luat prin surprindere atât statele Uniunii, cât şi cele terţe aflate pe traseul fluxului migratoriu din zona Balcanilor de Vest. Totodată, el a afirmat că implicaţiile în cazul ţărilor de pe această rută vor fi analizate la summitul din martie.
De asemenea, a mai arătat şeful statului, la reuniune a fost discutată situaţia politică de securitate şi umanitară din Siria. „Au fost condamnate atacurile îndreptate împotriva civililor şi s-a subliniat importanţa măsurilor de consolidare a încrederii derulate sub coordonare ONU, inclusiv accesul la ajutorul umanitar şi respectarea armistiţiului”, a spus Iohannis, adăugând că un alt subiect a fost cel referitor de recentele evoluţii „încurajatoare” din Libia.