Consiliul Uniunii Europene a aprobat plata imediată a 3,5 miliarde de euro pentru țările care primesc refugiați ucraineni

Ambasadorii statelor membre la UE au aprobat miercuri o o propunere care le permite statelor membre să aibă acces imediat la o finanţare iniţială mai importantă din partea REACT-EU (Asistenţa de redresare pentru coeziune şi teritoriile Europei) şi care facilitează acordarea de sprijin pentru a se răspunde nevoilor de bază ale refugiaţilor din Ucraina, informează un comunicat al Consiliului UE.
AGERPRES - mie, 06 apr. 2022, 16:44
Consiliul Uniunii Europene a aprobat plata imediată a 3,5 miliarde de euro pentru țările care primesc refugiați ucraineni

În total, în acest an va fi plătită o sumă de 3,5 miliarde de euro ca prefinanţare iniţială suplimentară din partea REACT-EU, unul dintre cele mai mari programe de redresare post-pandemie care urmăreşte să consolideze fondurile politicii de coeziune şi Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD).

Cea mai importantă parte a finanţării va fi plătită statelor membre în care s-a înregistrat un număr mai ridicat de sosiri, fie ca ţări de tranzit, fie ca ţări de destinaţie finală.

Propunerea permite reducerea presiunii asupra bugetelor publice ale statelor membre, astfel încât acestea să poată gestiona afluxul de refugiaţi din Ucraina.

În acest scop, prefinanţarea tranşei corespunzătoare anului 2021 din partea REACT-EU va creşte de la 11% la 15% pentru toate statele membre şi de la 11% la 45% pentru ţările UE în care afluxul de refugiaţi din Ucraina era mai mare de 1% din populaţia lor la sfârşitul primei luni după invazia rusă.

Ţările care vor beneficia de o prefinanţare de 45% sunt Ungaria, Polonia, România şi Slovacia, care au frontiere comune cu Ucraina, precum şi Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia şi Lituania, care au primit un număr de persoane strămutate ce reprezintă mai mult de 1% din populaţia lor la data de 23 martie 2022.

În plus, propunerea instituie un cost unitar pe persoană, permiţând astfel o execuţie mai uşoară şi mai rapidă a fondurilor.

Mai ales, costul unitar va facilita finanţarea nevoilor de bază ale persoanelor din Ucraina cărora UE le-a acordat protecţie temporară sau care beneficiază de un alt regim de protecţie adecvată în temeiul dreptului naţional.

Acest cost unitar este stabilit la 40 de euro pe săptămână şi poate fi utilizat pentru o perioadă maximă de 13 săptămâni, începând cu data sosirii persoanei în cauză în Uniunea Europeană.

La 23 martie, Comisia Europeană a propus o serie de modificări legislative pentru a majora prefinanţarea din REACT-EU. În urma concluziilor Consiliului European din 24-25 martie prin care Comisia a fost invitată să lucreze la propuneri suplimentare astfel încât „să fie asigurată posibilitatea de mobilizare rapidă a fondurilor UE pentru refugiaţi şi gazdele acestora”, executivul UE şi-a modificat propunerea pentru a utiliza o opţiune simplificată în materie de costuri.

Propunerea completează Acţiunea de coeziune pentru refugiaţii din Europa (CARE), care a introdus mai multă flexibilitate în ceea ce priveşte execuţia fondurilor UE, precum şi posibilitatea ca statele membre să utilizeze tranşa corespunzătoare anului 2022 din partea REACT-EU pentru a sprijini refugiaţii din Ucraina.

Se preconizează că Parlamentul European va adopta această propunere prin procedura de urgenţă, ceea ce îi va permite Consiliului să adopte fără întârziere actul legislativ, astfel încât acesta să poată intra în vigoare la jumătatea lunii aprilie, mai informează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...