Consiliul Uniunii Europene a aprobat regulamentul de instituire a Centrului Cyber la Bucureşti

Consiliul Uniunii Europene a adoptat marţi regulamentul de instituire a Centrului Cyber la Bucureşti, a anunţat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, pe Facebook.
AGERPRES - mar, 20 apr. 2021, 21:26
Consiliul Uniunii Europene a aprobat regulamentul de instituire a Centrului Cyber la Bucureşti

„Consiliul Uniunii Europene a adoptat astăzi regulamentul de instituire a Centrului Cyber la Bucureşti. La nivel intern, am demarat deja procedurile de operaţionalizare în cadrul grupului de lucru interinstituţional coordonat de către Ministerul Finanţelor, iar decizia Consiliului de astăzi reprezintă un pas important spre îndeplinirea acestui obiectiv”, a scris Nazare pe reţeaua de socializare.

Acesta a adăugat că se aşteaptă adoptarea finală a regulamentului de către Parlamentul European şi publicarea în Jurnalul Oficial al UE, „astfel încât să punem România pe harta agenţiilor europene şi să construim aici un pol important de expertiză tehnologică în materie de securitate cibernetică”.

Consiliul European a adoptat marţi regulamentul de instituire a Centrului de competenţe în materie de securitate cibernetică, cu sediul la Bucureşti, în România, următorul pas fiind adoptarea finală de către Parlamentul European, se arată într-un comunicat al Consiliului.

UE intenţionează să sporească securitatea internetului şi a altor reţele şi sisteme informatice esenţiale prin înfiinţarea unui Centru de competenţe în materie de securitate cibernetică, pentru a pune în comun investiţiile în cercetarea, tehnologia şi dezvoltarea industrială în materie de securitate cibernetică. Noul organism, care va avea sediul la Bucureşti, va canaliza în special finanţarea legată de securitatea cibernetică din programul Orizont Europa şi din programul Europa digitală.

Citește și: România începe construirea Centrului CYBER al UE, prima agenție europeană de pe teritoriul țării (economica.net)

Acest „Centru european industrial, tehnologic şi de cercetare în materie de securitate cibernetică” va colabora cu o reţea de centre naţionale de coordonare desemnate de statele membre.

De asemenea, centrul va aduce laolaltă principalele părţi interesate europene, inclusiv industria de profil, instituţiile academice şi de cercetare, precum şi alte asociaţii relevante ale societăţii civile, pentru a forma o comunitate de competenţe în materie de securitate cibernetică, cu scopul de a consolida şi a disemina know-how-ul în materie de securitate cibernetică în întreaga UE.

„Noul centru de competenţe în materie de securitate cibernetică şi noua reţea vor juca un rol esenţial în asigurarea securităţii infrastructurii digitale pe care atât de mulţi dintre noi o utilizăm zilnic pentru muncă şi activităţi recreative, precum şi a sistemelor şi a reţelelor informatice în domenii vitale, cum ar fi sănătatea, transporturile, energia, pieţele financiare şi sistemele bancare. De asemenea, acesta va stimula competitivitatea la nivel mondial a industriei securităţii cibernetice a UE, în special a IMM-urilor, şi va consolida poziţia noastră de lider şi autonomia noastră strategică în domeniul securităţii cibernetice”, a declarat Mariana Vieira da Silva, ministru de stat portughez. Portugalia deţine până în iunie preşedinţia semestrială a Consiliului European.

Citește și: Centrul Cyber de la Bucureşti ar putea deveni funcţional până la jumătatea acestui an – ministrul Cercetării (economica.net)

Centrul de competenţe va coopera strâns cu Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA).

Votul de marţi, prin procedură scrisă, semnifică adoptarea de către Consiliu a poziţiei sale în primă lectură. Actul legislativ trebuie acum să fie adoptat de Parlamentul European în a doua lectură înainte de a fi publicat în Jurnalul Oficial al UE. Regulamentul va intra în vigoare la 20 de zile după publicare.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...