Consiliul Uniunii Europene a decis suplimentarea ajutorului acordat Republicii Moldova până la 295 de milioane de euro
În aprilie 2022, Consiliul adoptase o reglementare care permitea alocarea pentru Republica Moldova a unor fonduri europene de 150 de milioane de euro.
Asistenţa macro-financiară a UE urmăreşte să susţină stabilizarea economică şi reformele structurale din Republica Moldova prin suplimentarea resurselor disponibile conform înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional.
În calitate de reprezentantă a Suediei – ţară care asigură semestrul acesta preşedinţia UE – ministru de finanţe Elisabeth Svantesson a declarat: „Republica Moldova poate conta în continuare pe UE. Vom continua să sprijinim Republica Moldova, inclusiv financiar. Având în vedere circumstanţele actuale, este corespunzător să dublăm fondurile pe care le punem la dispoziţia Republicii Moldova”.
Din totalul maxim de 295 de milioane de euro, 220 de milioane de euro vor fi acordate ca împrumuturi şi până la 75 de milioane sub formă de credite nerambursabile. Fondurile vor contribui la acoperirea necesarului pentru balanţa de plăţi a Republicii Moldova, identificat în programul FMI.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei are efecte negative importante asupra economiei Republicii Moldova. Având în vedere deficitul de finanţare rezidual din balanţa de plăţi a acestei ţări pe anul 2023, care depăşeşte resursele furnizate de FMI şi alte instituţii multilaterale, Consiliul a considerat necesar să majoreze asistenţa macro-financiară. În condiţiile actuale excepţionale, Consiliul consideră că aceasta este o reacţie adecvată la solicitarea de ajutor pentru stabilizarea economică a Republicii Moldova, alături de programul FMI.
Decizia Consiliului va intra în vigoare la trei zile după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Din iunie 2022, Republica Moldova are statutul de candidată la Uniunea Europeană, însă a beneficiat de asistenţă financiară din partea Uniunii şi anterior, în cadrul Instrumentului European de Vecinătate. UE ajută Republica Moldova în parale cu programul FMI din 20 decembrie 2021, conform înţelegerii privind Facilitatea de Credit Extinsă. Având în vedere efectele războiului din Ucraina, şi FMI a crescut volumul asistenţei financiare pentru Republica Moldova.