Consiliul European pe bugetul UE, întrerupt din nou pentru o pauză de consultări

Lucrările Consiliului European de la Bruxlles au fost întrerupte din nou, în jurul orei 11.00 a României, pentru o nouă pauză de consultări cu privire la ultima propunere de buget UE 2014-2020 avansată de preşedintele Herman Van Rompuy.
Economica.net - vin, 08 feb. 2013, 10:29
Consiliul European pe bugetul UE, întrerupt din nou pentru o pauză de consultări

Pauza de consultări anunţată de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, este de două ore, discuţiile privind bugetul UE urmând a fi reluate în jurul orei 13.00 a României.

Discuţiile la Bruxelles între liderii statelor UE privind bugetul UE în exerciţiul 20140-2020 au început joi după-amiază la ora 15.00 a României pe fondul divergenţelor cu privire la cifrele care ar rezulta în urma bugetului.

Lucrările propriu-zise ale Consiliului au început joi seară cu o întârziere de aproape 7 ore faţă de ora programată, discuţiile continuând până târziu în noapte şi fiind suspendate apoi la primele ore ale dimineţii. O nouă propunere a preşedintelui Van Rompuy a fost prezentată delegaţiilor ţărilor UE în jurul orei 7.30 a României.

Potrivit mai multor surse europene citate de AFP, nivelul autorizat de cheltuieli viitoare propus vineri dimineaţă de Van Rompuy ar fi de 960 de miliarde de euro, iar cel al resurselor financiare efective pentru următorii şapte ani ar fi de 908 miliarde de euro, cu posibilitatea unei marje de manevră de 12 miliarde.

„Un compromis se schiţează încetul cu încetul. De acum pare posibil dar încă nu este (cazul)”, a declarat o sursă franceză.

Potrivit mai multor surse europene, Herman Van Rompuy voia iniţial să propună o valoare autorizată a cheltuielilor viitoare de 960 de miliarde de euro şi o valoare de 913 miliarde pentru plăţile efective.

Preşedintele francez, François Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel, au convenit asupra acestor cifre miercuri seară, potrivit unui negociator. Dar Merkel şi premierul britanic David Cameron ar fi vorbit joi despre o valoare net inferioară pentru plăţile efective.

Hollande şi premierul italian Mario Monti au refuzat ca acordul final să fie dictat de Marea Britanie.

Potrivit unei surse europene, Monti a amintit, ca şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, că menţinerea Marii Britanii în UE nu este garantată, după anunţul lui Cameron privind organizarea unui referendum pe această temă după 2015.

De la sosirea sa la Bruxelles, joi la prânz, premierul britanic s-a arătat foarte hotărât. „În noiembrie, cifrele prezentate erau cu adevărat foarte ridicate. Ele trebuie să coboare. Şi dacă nu se va întâmpla aşa, nu va exista niciun acord”, a avertizat el.

Pentru a ţine cont de criză şi de austeritatea impusă în numeroase state membre, valorile prezentate în noiembrie de Van Rompuy sunt deja în scădere netă în raport cu cererile Comisiei Europene: 973 de miliarde pentru angajamente şi 943 de miliarde pentru plăţi efective.

Această propunere a fost respinsă deja de Marea Britanie, dar şi de Germania, ţările nordice şi Olanda.

La rândul său, preşedintele francez François Hollande a avertizat că el va refuza un compromis dacă acesta „uită de agricultură şi ignoră relansarea”. Premierul ceh, Petr Necas, s-a declarat pregătit să îşi exercite dreptul de veto faţă de o propunere „inacceptabilă” pentru dezvoltarea ţării sale.

Pentru a ajunge la o scădere substanţială a bugetului, fără a mai tăia şi mai mult de la politica agricolă comună, apărată de Franţa, şi de la fondurile de coeziune pentru regiunile cele mai sărace ale UE, cele mai multe tăieri urmează să fie operate la anvelopa cerută pentru infrastructuri. Aceasta ar urma să ajungă de la 40 la „mai puţin de 20 de miliarde de euro” în următorii şapte ani.

În orice caz, bugetul pentru perioada 2014-2020 va fi inferior valorii absolute a celui din perioada precedentă (2007-2013).

Parlamentul European ameninţă să respingă un acord încheiat pe astfel de baze. „Cu cât vă îndepărtaţi mai mult de propunerea Comisiei, cu atât este mai probabil ca decizia voastră să se lovească de un refuz în Parlamentul European”, a avertizat preşedintele instituţiei, Martin Schulz.

„Dacă vom continua aşa, cu angajamente mai mari decât cheltuielile reale, riscăm un deficit bugetar structural”, a explicat el.

Te-ar mai putea interesa și
Secretarul General al ONU a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen și Israel
Secretarul General al ONU a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen și Israel
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen şi Israel după loviturile israeliene deosebit de alarmante, dintre care unele au......
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA au declarat joi că analiza eșantioanelor din primul caz sever ...
Doi giganţi în criză şi avansul protecționismului – retrospectiva anului 2024 în economia mondială
Doi giganţi în criză şi avansul protecționismului – retrospectiva anului 2024 în economia mondială
Dificultăţile economiei chineze şi stagnarea celei germane au fost două dintre focarele de îngrijorare în domeniul ...
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 3:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, ...