Consorțiul românesc a depus oferta pentru activele CEZ din România. Disensiuni între Electrica și Hidroelectrica – surse

Consorțiul format din Electrica, Hidroelectrica și Societatea de Administrare a Patricipațiilor în Energie (SAPE) a depus, aseară târziu, oferta comună pentru achiziția activelor CEZ din România, scoase la vânzare de compania din Cehia, dar au fost discuții aprinse între membrii consorțiului, potrivit unor surse din piața de energie.
Mihai Nicuţ - vin, 26 iun. 2020, 10:12
Consorțiul românesc a depus oferta pentru activele CEZ din România. Disensiuni între Electrica și Hidroelectrica – surse

Oferta comună Hidroelectrica-Electrica-SAPE a fost trimisă în termen, în seara zilei de 25 iunie și, potrivit surselor noastre, CEZ a primit oferte angajante și de la alți trei investitori interesați. Este vorba despre compania ungară de stat MVM (cea mai mare din țara vecină, cu activitate de producție, transport și distribuție), India Power Corporation, una dintre cele mai mari companii de generare și distribuție de energie electrică din India, și un consorțiu german, format din E.On și Allianz.

Cu mențiunea că informațiile de mai jos nu pot fi confirmate oficial, avem câteva detalii legate de ce s-a întâmplat ieri.

Discuțiile de pe ultima sută de metri între membrii consorțiului, înainte de trimiterea ofertei, au avut loc la sediul Hidroeletrica, în condiții de maximă precauție, pentru a se evita orice scurgere de informații. Astfel, angajații companiei care mai lucrau în sediu au fost trimiși acasă în jurul orei 16.00.

Înainte de a se trimite oferta, au fost discuții aprinse, pentru că, spun sursele noastre, au apărut nemulțimiri legate de “cât a pus pe masă” în final  Electrica pentru a participa la acest proces de achiziție. Nu este nici un secret că Electrica își dorește distribuția din Oltenia a cehilor, dar, potrivit surselor noastre, oferta a fost afectată și de interesul companiei pentru o altă achiziție majoră, pe care Electrica a ratat-o în trecut, dar la care nu a renunțat.

Este vorba despre rețeaua de distribuție din Republica Moldova, pe care spaniolii de la Naturgy au vândut-o unei companii despre care s-a aflat ulterior că face parte din imperiul investitorului ceh Jiri Smejc, al cărui principal business în România este Premier Energy, furnizor și distribuitor de gaze.

Electrica a depus ofertă în 2018, de 150 de milioane de dolari, dar nu a fost acceptată, iar anul următor spaniolii au vândut cele două firme, Gas Natural Fenosa și Red Union Fenosa, pentru 141 de milioane de euro firmei lui Jmejc. Electrica își dorește însă și acum distribuția și furnizarea de energie electrică din Moldova și în piață au mai fost în trecut informații că se discută o achiziție la pachet, a firmelor din Moldova și a Premier Energy. Nimic nu s-a concretizat încă, până acum.

În final însă, oferta consorțiului românesc pentru activele CEZ  a fost trimisă companiei cehe.

Cât ar aștepta CEZ pentru ce vinde

CEZ a anunțat că scoate la vânzare distribuția de energie electrică din Oltenia, parcul eolian din Dobrogea (circa 600 MW, cel mai mare parc eolian de uscat din Europa), firma de furnizare, care are 1,4 milioane de clienți, și microhidrocentralele din zona Reșița (patru la număr, 22 MW putere instalată).

“Procesul de vânzare a activelor românești ale Grupului CEZ a fost lansat oficial pe 9 septembrie 2019. Obiectul vânzării include, dar nu se limitează, la companiile de distribuție și vânzări și parcurile eoliene Fântânele și Cogealac. Prima etapă a fost încheiată cu primirea a 19 oferte neangajante.

Din cauza pandemiei COVID-19, a fost declarată o stare de urgență în țară (valabilă până în 15 mai). În timpul stării de urgență, guvernul român a suspendat transferul pachetelor majoritare în companii ale sistemului energetic național. Procesul de vânzare și negocierile cu ofertanții individuali continuă. Calendarul, inclusiv termenul limită pentru ofertele finale, va fi stabilit în funcție de evoluția situației din țară”, a anunțat CEZ.

La începutul acestei luni, CEZ a.s. a arătat, într-o prezentare către investitori, că valoarea capitalurilor proprii ale companiilor CEZ din România care sunt scoase la vânzare este de circa 1,07 miliarde de euro, la active de circa 1,5 miliarde, deci am putea considera că un preț minim al tranzacției nu va putea fi sub un miliard de euro, cel puțin pe baza evaluării companiei cehe.

 

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale....
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...