Constanța redevine port de îmbarcare pentru croazierele maritime internaționale
Potrivit ofițerului de presă al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime (CNAPM) Constanța, Monica Velicu, de la Constanța se vor îmbrca la bordul navei de lux 80 de turiști români pentru o croazieră de 12 zile în Mările Marmara, Egee, Mediterană, Ionică și Adriatică cu revenire în Marea Neagră.
Nava de pasageri MSC Musica, aparținând companiei MSC Crociere, va sosi vineri la Constanța cu 2.500 de pasageri la bord, dintre care 80 de turiști români care s-au îmbarcat la Veneția și își vor încheia călătoria la Constanța, urmând a pleca în seara aceleiași zile pe mare, după ce va îmbarca alți 80 de turiști români.
După o zi pe mare vasul va acosta în portul Gythion, din Peninsula Peloponez. Croaziera mai are programate escale în porturile Veneția, Katakolon, Istanbul, Yalta și Odessa, cu revenire la Constanța în cea de-a douăsprezecea zi a voiajului.
Pentru acest an sunt programate patru croaziere de acest fel cu plecare din Portul Constanța.
CNAPM, prin aderarea la Asociația Internațională MedCruise, a declanșat demersurile prin care a reușit să atragă în Portul Constanța prima companie—MSC Cruises—care își asumă startul transformării terminalului de la Constanța în port de îmbarcare—”Home Port” în termeni specifici.
Astfel, amatorii de croaziere maritime ce se vor îmbarca de la Constanța au avantajul de a nu mai fi obligați să cumpere bilet de avion, dus-întors, până la un alt port de îmbarcare din lume.
Portul Constanța dispune de infrastructura necesară și îndeplinește toate celelalte condiții pentru a deveni un important nod pentru croazierele de la Marea Neagră.