Constanţa: A fost semnat contractul de supervizare a execuţiei la faza a doua a Proiectului de reducere a eroziunii costiere maritime

Economica.net
04 12. 2019
furtuna_port_constanta_46864_90343500

Conform sursei citate, proiectul de reducere a eroziunii costiere, cu o valoare de 3.805.641.720,80 de lei, din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile eligibile obţinute prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, iar restul de 15% este cofinanţat de la bugetul de stat, urmează a fii implementat până în anul 2023.

Beneficiarul proiectului „Reducerea eroziunii costiere, Faza II (2014-2020)” este ABADL ce va implementa lucrările în cadrul a 11 sectoare (Stăvilarele Edighiol/Periboina, Mamaia, Tomis-Cazino, Agigea, Eforie, Costineşti, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia-Venus-Aurora, Mangalia-Saturn, Doi Mai).

„Obiectivul general al proiectului constă în lucrări de reabilitare a zonei costiere şi asigurarea transparenţei în ceea ce priveşte finanţarea europeană, înţelegerea contribuţiei europene oferite pentru protecţia şi reabilitarea zonei costiere a litoralului românesc al Mării Negre iar miercuri, 4 decembrie 2019, urmare a finalizării procedurii de achiziţie publică, a fost încheiat contractul pentru prestarea serviciilor de Asistenţă Tehnică pentru Supervizarea Execuţiei Lucrărilor din cadrul proiectului REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE, FAZA II (2014-2020)”, precizează comunicatul ABADL.

Contractul a fost atribuit companiei EPMC CONSULTING SRL, din Cluj Napoca, şi are valoarea de 22.701.560 lei fără T.V.A. pentru o perioadă de 72 de luni.

Potrivit ABADL, supervizarea lucrărilor reprezintă o activitate necesară pentru implementarea investiţiilor şi prevederilor finanţării publice şi are importanţă deosebită în finalizarea cu succes, din punct de vedere al calităţii, costurilor şi perioadei de timp, pentru cele 11 contracte de proiectare şi execuţie de lucrări din cadrul proiectului.

Supervizarea asigură respectarea condiţiilor de finanţare şi a prevederilor contractuale şi legale privind calitatea lucrărilor.

Proiectul „Reducerea eroziunii costiere, Faza II (2014-2020)” urmăreşte limitarea efectelor negative asupra zonelor de coastă a litoralului românesc, a plajelor, prin activităţi de reabilitare şi protecţie, incluzând înnisipări artificiale a zonelor de plajă existente, structuri costiere conectate sau paralele cu ţărmul, diguri de stabilizare a falezelor, dragare, ziduri de sprijin, etc.