Constantin Cadariu: Beneficiarii schemelor de ajutor de stat din măsurile 1 şi 2 pot depune rapoartele de progres până pe 30 aprilie
„Fac un apel către beneficiarii schemelor de ajutor din măsura 1 şi 2 cu capitaluri de lucru, şi mă refer la acele 7.200 de cazuri în care agenţii economici au fost notificaţi să restituie sumele respective din cauza faptului că nu au depus rapoartele de progres în termenul prevăzut de lege: 90 de zile pentru măsura 1, 180 de zile pentru măsura 2. Pornind de la această stare de fapt, într-una din săptămânile trecute s-a adoptat o OUG, ulterior a fost transformată în lege, a fost promulgată şi s-a creat posibilitatea extinderii termenului până la care se pot depune acele documente, acele rapoarte de progres până la data de 30 aprilie anul acesta. Fac apel (…) la toţi beneficiarii care se află în astfel de situaţii să depună acele rapoarte de progres”, a spus Cadariu la Guvern, precizând că ministerul a făcut notificări punctuale pentru aceste cazuri.
El a adăugat că au existat 33.000 de cereri de finanţare pe măsura 1, etapa a doua, 25.000 dintre acestea fiind declarate eligibile, şi au fost efectuate plăţi pentru 11.500 de agenţi economici.
„În ce priveşte măsura 2, acolo unde se aşteptau din partea celor 2.900 de beneficiari sumele, în momentul de faţă suntem cu plăţile la 90%, 2.600 de beneficiari au primit aproximativ 530 de milioane de lei, pentru diferenţă rezolvarea stă doar la agentul economic, cel care trebuie să facă dovada către minister că a depus în bancă cofinanţarea prevăzută de contract”, a spus Cadariu.