Constantin: E nevoie de 370 mil. euro pentru reabilitarea completă a infrastructurii secundare de irigaţii

Reabilitarea completă a infrastructurii secundare de irigaţii din România are nevoie de fonduri de 370 de milioane de euro, bani care sunt, de altfel, cuprinşi în viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală /PNDR/, a declarat, vineri, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, într-o conferinţă de specialitate.
Economica.net - vin, 26 sept. 2014, 10:27
Constantin: E nevoie de 370 mil. euro pentru reabilitarea completă a infrastructurii secundare de irigaţii

‘Avem nevoie de cât mai multe fonduri pentru sistemul de irigaţii. Pentru infrastructura secundară de irigaţii am crescut investiţiile în doar doi ani până la 130 de milioane de euro. În viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală /PNDR/, am alocat încă 370 de milioane de euro, exact cât avem nevoie pentru a reabilita infrastructura secundară de irigaţii. Obiectivul meu este acela ca, până la sfârşitul anului 2016, tot ce înseamnă infrastructură secundară de irigaţii să fie realizată’, a precizat Constantin.

În anul 2013, MADR a alocat 22 de milioane de lei pentru reabilitarea sectorului de irigaţii, însă alte 20 de milioane de lei au fost cheltuiţi pentru scoaterea apei din gospodăriile populaţiei, în urma ploilor şi inundaţiilor, iar patru milioane de lei pentru prima umplere a canalelor de irigaţii, scrie Agerpres. Pentru 2014 era disponibilă suma de 7 milioane de lei pentru efectuarea reviziilor pe canalele de irigaţii şi prima umplere în zonele unde sunt solicitări pentru efectuarea udărilor.

Până la nivelul lunii mai 2014, fermierii contractaseră 320.000 de hectare pentru efectuarea irigaţiilor, în special în marile bazine agricole din Dolj, Olt, Călăraşi, Tulcea, Ialomiţa etc. Sistemele din România pot asigura irigarea unei suprafeţe de 750.000 de hectare.

Datele MADR arată faptul că, în 2014, preţul energiei electrice folosite în sistemele de irigaţii este redus cu 27% faţă de 2013, ceea ce va influenţa semnificativ preţul final al apei furnizate fermierilor.

Anul trecut, fermierii au încheiat contracte cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare /ANIF/ pentru irigarea unei suprafeţe de 437.000 de hectare.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, l-a acuzat pe cancelarul german Friedrich Merz că folosește sloganuri antiruse care amintesc de nazism
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, l-a acuzat pe cancelarul german Friedrich Merz că folosește sloganuri antiruse ...
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov l-a acuzat vineri pe cancelarul german Friedrich Merz că folosește sloganuri antiruse care amintesc de perioada nazistă pentru a militariza Germania,......
Ce spune conducerea BCE despre o nouă majorare a dobânzilor
Ce spune conducerea BCE despre o nouă majorare a dobânzilor
În acest moment nu există semne care să justifice o nouă reducere a dobânzii de politică monetară de către Banca ...
Nissan va produce mașini pentru Honda la fabrica sa din Canton, Mississippi
Nissan va produce mașini pentru Honda la fabrica sa din Canton, Mississippi
Nissan Motor poartă discuții pentru furnizarea de mașini către Honda Motor în Statele Unite, analizând posibilitatea ...
Directorul INCERTRANS și-a redus din proprie inițiativă salariul de la 53.910 lei la 14.000 de lei, spune Ministrul Economiei Radu Miruță
Directorul INCERTRANS și-a redus din proprie inițiativă salariul de la 53.910 lei la 14.000 de lei, spune Ministrul Economiei ...
Directorul Institutului de Cercetări în Transporturi INCERTRANS, Flavius Cladoveanu, și-a redus, din proprie inițiativă ...