Constantin: Fermierii plătesc doar 21 de euro/tonă din acciza la motorină

Fermierii plătesc doar 21 de euro pe tonă din acciza la motorină, indiferent cât este acciza de mare, diferenţa fiind suportată din bugetul Ministerului Agriculturii, a declarat, marţi, ministrul de resort, Daniel Constantin, la Palatul Parlamentului.
Economica.net - mar, 01 apr. 2014, 12:05
Constantin: Fermierii plătesc doar 21 de euro/tonă din acciza la motorină

‘Nu este o reglementare specială, nu am venit acum cu o Hotărâre de Guvern prin care să spunem că vom suporta diferenţa de acciză. Lucrul acesta era prevăzut în Hotărârea din 2013, pentru că aşa era conceput. Fermierii nu plătesc acciza, indiferent cât este ea de mare. Ei plătesc doar 21 de euro pe tonă. Diferenţa până la 330 euro pe tonă sau 400 de euro, cât este acum, va fi suportată din bugetul Ministerului Agriculturii’, a spus şeful MADR.

Potrivit sursei citate, în ultimul trimestru din 2013, MADR a rambursat fermierilor 1,39 lei pe litrul de motorină, iar în primul trimestru din 2014 – 1,46 lei, deşi atunci nu a crescut acciza, a fost doar o diferenţă de curs valutar.

‘De la 1 aprilie, calculele arată că vom creşte această rambursare de la 1,46 lei pe litru la 1,79 – 1,8 lei pe litru. Creşterea accizei pentru cei care lucrează cu utilaje şi tractoare în agricultură este suportată din bugetul de stat’, a adăugat Constantin.

În ceea ce priveşte anumite costuri generate de transport, din cauza majorării accizei, şeful MADR a subliniat că Guvernul pregăteşte acea rambursare de 4 eurocenţi, însă pe partea de agricultură nu ar trebui să existe motive de îngrijorare.

‘Acolo unde sunt societăţi de transport, Guvernul va pregăti acea rambursare de 4 eurocenţi, deci nici acolo impactul nu este semnificativ. Eu nu cred că există motive de îngrijorare pe zona de agricultură. Este adevărat, sectorul este foarte important pentru că a asigurat o creştere economică şi o balanţă pozitivă, prima dată după 20 de ani, şi avem datoria să sprijinim în continuare acest sector’, a subliniat ministrul Agriculturii.

Şeful MADR consideră că nici preţurile alimentelor nu vor suferi creşteri semnificative chiar dacă în zona importurilor vor exista costuri suplimentare generate de transport.

‘Nu am avut discuţii punctuale cu industria alimentară, dar nu cred că va fi un impact foarte mare. Chiar dacă acolo importăm foarte multă materie primă şi acel cost ar genera costuri suplimentare, nu cred că va fi un impact foarte mare. Preţurile într-o economie de piaţă sunt date de piaţă, de cerere şi de ofertă şi de diverse sărbători. Este o dinamică continuă a preţurilor. Nu există un instrument de control al statului’, a mai spus Constantin.

Acciza pentru benzină şi motorină a crescut de la 1 aprilie cu 7 eurocenţi, ceea ce va duce la o scumpire a carburanţilor cu circa 40 de bani/litru, după cum au estimat operatorii din sector.

În prezent, acciza reprezintă 30% din preţul final la benzină şi 26% la motorină.

”Prin intrarea în vigoare de la 1 aprilie 2014 a prevederilor OUG nr. 102/2013, ar putea creşte preţul motorinei la pompă, fapt ce ar putea genera creşterea preţurilor de transport şi, implicit, creşterea preţurilor pentru alte produse şi servicii. Pentru a evita aceste efecte, prin prezentul act normativ se propune acordarea unei reduceri de accize de 40 de euro/1.000 litri, respectiv cu 47,34 euro/tonă, faţă de nivelul standard prevăzut de lege, respectiv 400,395 euro/1000 litri sau 473,85 euro/tonă, pentru motorina utilizată drept carburant”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice /MFP/.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...